Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea oferă o istorie completă a fibrei optice, evidențiind principalele evoluții și personalități din domeniu, contrastând în același timp evoluția tehnologiei cu anecdote personale ale autorului și ale altor cercetători. Este bine documentată și accesibilă, ceea ce o face potrivită atât pentru cititorii tehnici, cât și pentru cei non-tehnici. Cu toate acestea, îi lipsește acoperirea progreselor recente și a explicațiilor științifice, ceea ce unii cititori au considerat dezamăgitor.
Avantaje:⬤ Istorie bine documentată și cuprinzătoare a fibrei optice
⬤ stil narativ captivant
⬤ include contribuții ale unor figuri-cheie din domeniu
⬤ accesibilă cititorilor non-tehnici
⬤ narațiune captivantă care evocă emoția progreselor tehnologice.
Dezavantaje:⬤ Acoperire limitată a evoluțiilor din ultimul deceniu
⬤ unii cititori au considerat-o plictisitoare sau lentă
⬤ lipsesc explicațiile științifice aprofundate ale tehnologiei de bază
⬤ poate lăsa cititorii cu dorința de a avea un context și o analiză mai recente.
(pe baza a 13 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
City of Light: The Story of Fiber Optics
Conținutul cărții:
Orașul luminii spune povestea fibrei optice, urmărind transformarea sa dintr-un truc de salon din secolul al XIX-lea în fundamentul rețelei noastre globale de comunicații. Scrisă pentru un public larg de către un jurnalist care a acoperit acest domeniu timp de douăzeci de ani, cartea este o descriere plină de viață atât a oamenilor, cât și a ideilor din spatele acestei tehnologii revoluționare.
Conceptul de bază care stă la baza fibrei optice a fost explorat pentru prima dată în anii 1840, când cercetătorii au folosit jeturi de apă pentru a ghida lumina în demonstrații de laborator. Ideea a ajuns în atenția publicului zeci de ani mai târziu, când a fost folosită pentru a crea fântâni luminoase uimitoare la multe dintre marile expoziții victoriene. Versiunea modernă a fibrei optice - utilizarea fibrelor de sticlă flexibile pentru transmiterea luminii - a fost descoperită independent de cinci ori în prima jumătate a secolului, iar una dintre primele sale aplicații cheie a fost endoscopul, care a permis pentru prima dată medicilor să privească în interiorul corpului fără operație. Endoscoapele au devenit practice în 1956, când un student a descoperit cum să producă fibre de sticlă solidă cu un înveliș de sticlă.
Odată cu inventarea laserului, cercetătorii au devenit interesați de comunicațiile optice. În timp ce Bell Labs și alții încercau să trimită raze laser prin atmosferă sau prin țevi de lumină goale, un mic grup de la Standard Telecommunication Laboratories a studiat posibilitatea de a ghida lumina prin fibre transparente. Conduși de Charles K. Kao, aceștia au propus ideea comunicațiilor prin fibră optică și au demonstrat că, spre deosebire de ceea ce credeau mulți cercetători, sticla poate fi făcută suficient de transparentă pentru a transmite lumina pe distanțe mari. Urmând aceste idei, Corning Glass Works a dezvoltat primele fibre de sticlă cu pierderi reduse în 1970.
Din acest moment, comunicațiile prin fibră optică s-au dezvoltat rapid. Primele legături telefonice experimentale au fost testate pe trafic telefonic real în 1977, iar în decurs de o jumătate de duzină de ani, companiile de telefonie interurbană instalau cabluri de fibră optică pentru sistemele lor naționale de bază. În 1988, primul cablu transatlantic de fibră optică a conectat Europa cu America de Nord, iar în prezent fibra optică este elementul-cheie în comunicațiile globale.
Povestea continuă și astăzi, pe măsură ce fibra optică se răspândește prin rețeaua de comunicații care leagă casele și birourile, creând conducte uriașe de informații și înlocuind firele de cupru. Cartea se încheie cu o privire asupra unora dintre potențialele evoluții interesante ale acestei tehnologii.
