Ordinea sunetelor: Un arhipelag sonor

Recenzii ale cititorilor

Cartea prezintă o explorare filosofică a sunetului, dar poate fi o provocare pentru cititorii care nu au o pregătire solidă în domeniu. Deși este bine scrisă, unii recenzenți consideră că se bazează foarte mult pe literatura existentă, în loc să ofere noi perspective.

⬤ Bine scrisă
⬤ oferă o perspectivă provocatoare asupra sunetului
⬤ poate schimba modul în care cititorii percep muzica
⬤ valoroasă pentru (etno)muzicologi și pentru cei interesați de discuțiile filosofice.

⬤ Necesită cunoștințe de filozofie pentru a fi pe deplin apreciată
⬤ percepută ca o amplă trecere în revistă a literaturii de specialitate, mai degrabă decât ca o cercetare originală
⬤ îi lipsește profunzimea în explorarea anumitor subiecte
⬤ unii au considerat-o dezamăgitoare pentru că nu oferă noi investigații.

(pe baza a 2 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Order of Sounds: A Sonorous Archipelago

Conținutul cărții:

Acest studiu al subtilității, complexității și varietății modurilor de a auzi schițează un "arhipelag sonor" - un set eterogen de teritorii sonore schimbătoare, modelate de vicisitudinile dorinței și discursului.

Profund intim, dar care oferă imediat spații îndepărtate, atât un "organ al fricii", cât și o cameră de ecou a plăcerilor anticipate, un flux incontrolabil supus selecției și creșterii inconștiente, subtilitatea, complexitatea și varietatea modurilor de auz au însemnat că sunetul a primit rareori aceeași atenție filosofică ca vizualul.

În The Order of Sounds, Fran ois J. Bonnet pledează pentru eterogenitatea ireductibilă a "sunetului", navigând între modelele fizice construite de psihofizică și rafinate prin tehnologiile de înregistrare, și producția sintetică a ceea ce se aude. De la vigilența primitivă și mitologiile sonice până la eșantionarea digitală și instalațiile sonore, autorul examinează modalitățile prin care facem ca sunetul să ne vorbească, într-o analiză a ascultării ca fenomen plurivocal care se bazează pe Foucault, Deleuze și Guattari, Barthes, Nancy, Adorno și de Certeau, precum și pe pionieri experimentali precum Tesla, Bell și Raudive. Criticile severe ale "peisajului sonor" și ale "ascultării reduse" demonstrează că ontologiile univoce ale sunetului sunt întotdeauna parțiale și politizate.

Pentru că ascultarea este întotdeauna un fetișism selectiv, o halucinație a sunetului filtrată de dorință și convenție, teritorializată de discurs și de autoritățile sale.

Bonnet nu propune nici o ascultare disciplinată care să vizeze sunetul "în sine", nici un "ocean de sunet" în care să ne pierdem, ci, în schimb, schițează un arhipelag sonor - un set eterogen de teritorii sonore schimbătoare, modelate și agregate de vicisitudinile dorinței și discursului.