Participanții: Oamenii de la Conferința Wannsee

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o explorare detaliată a participanților la Conferința Wannsee și a rolului lor în Holocaust, subliniind antisemitismul endemic care le-a influențat acțiunile. Cartea servește atât ca o relatare istorică, cât și ca o examinare psihologică a birocraților implicați în orchestrarea genocidului, oferind biografii valoroase ale figurilor-cheie.

Cartea este incredibil de informativă, oferind perspective unice din rezumatele autobiografice ale participanților și detalii biografice care sunt greu de găsit în altă parte. Cartea este foarte recomandată celor interesați de studiul Holocaustului și de istoria regimului nazist și servește drept referință valoroasă. Cititorii îi apreciază profunzimea și efortul științific depus.

Unii cititori au remarcat că biografiile ar putea fi mai lungi din cauza rarității materialului sursă. Au existat, de asemenea, critici privind calitatea fizică a cărții, inclusiv tipărirea și prezentarea. În plus, deși cartea acoperă subiecte importante, conținutul său deranjant poate să nu fie potrivit pentru toți cititorii.

(pe baza a 10 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Participants: The Men of the Wannsee Conference

Conținutul cărții:

Combinând proza accesibilă cu rigoarea academică, Participanții prezintă profiluri fascinante ale oamenilor prea umani care au pus în aplicare unele dintre cele mai inumane acte din istorie.

La 20 ianuarie 1942, cincisprezece înalți oficiali ai guvernului german au participat la o scurtă întâlnire la Berlin pentru a discuta despre deportarea și uciderea evreilor din Europa ocupată de naziști. Deși a durat mai puțin de două ore, Conferința Wannsee este înțeleasă astăzi ca un episod important în istoria Holocaustului, exemplificând diviziunea muncii și birocratizarea care au făcut posibilă "soluția finală". Cu toate acestea, în timp ce conferința în sine a fost cercetată exhaustiv, mulți dintre participanții la aceasta rămân relativ necunoscuți.

Din introducere:

Zece dintre cei cincisprezece participanți fuseseră la universitate. Opt dintre ei obținuseră chiar doctorate, deși trebuie precizat că în anii 1920 era mult mai ușor să obții un doctorat în drept sau filosofie decât în prezent. Opt dintre ei studiaseră dreptul, ceea ce, atunci ca și acum, nu era neobișnuit în funcțiile de conducere din administrația publică. Mulți dintre ei s-au orientat mai întâi către politica radicală ca membri ai Freikorps sau ai frățiilor studențești. Trei dintre participanți (Freisler, Klopfer și Lange) studiaseră la Jena. În anii 1920, Universitatea din Jena a fost un teren fertil pentru gândirea naționalistă. Având ca rector pe nazistul dedicat, cercetătorul rasial și mai târziu SS-Hauptsturmbannfhrer Karl Astel, aceasta a devenit o universitate nazistă model. Cercetătorul rasial Hans Gnther a predat, de asemenea, acolo. Alții, precum Reinhard Heydrich, s-au alăturat SS pentru că nu reușiseră să își lanseze carierele în altă parte și au devenit radicali doar după ce au devenit membri ai ordinului elitei naziste autoproclamate.