Pentru a ucide națiuni: Strategia americană în era aer-atomică și ascensiunea distrugerii asigurate reciproc (American Strategy in the Air-Atomic Age and the Rise of Mutually Assured Destruction)

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o analiză critică a evoluției politicii nucleare a SUA începând cu 1945, concentrându-se în special pe rolul Forțelor Aeriene ale SUA și al Comandamentului Strategic Aerian în contextul strategiilor Războiului Rece. Narațiunea este accesibilă și subliniază modul în care strategiile nucleare s-au dezvoltat în timp, dar stilul de scriere poate fi dificil pentru unii cititori.

⬤ Analiză bine documentată și cuprinzătoare a politicii nucleare americane
⬤ narațiune accesibilă și lămuritoare
⬤ evidențiază contextul istoric și gândirea militară importante
⬤ surprinde în mod eficient evoluția strategiei
⬤ valoroasă pentru studenții Războiului Rece
⬤ recomandată cititorilor interesați de istoria militară.

Stilul de scriere poate fi dificil de citit, necesitând relectura pentru înțelegere; poate să nu fie pe deplin operațional în natură, concentrându-se în schimb pe evoluția doctrinară.

(pe baza a 7 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

To Kill Nations: American Strategy in the Air-Atomic Age and the Rise of Mutually Assured Destruction

Conținutul cărții:

Între 1945 și 1950, Statele Unite au deținut monopolul nuclear mondial. Bomba A a transformat puterea aeriană strategică a națiunii și a permis Forțelor Aeriene să înlocuiască Marina în prima linie a apărării americane.

În To Kill Nations, Edward Kaplan urmărește evoluția puterii aeriene strategice americane și a pregătirii pentru războiul nuclear de la această eră aer-atomică timpurie la o perioadă ulterioară (1950-1965) în care capacitatea atomică a Uniunii Sovietice, accelerată de armele termonucleare și de rachetele balistice, a făcut vulnerabile activele strategice americane și a subminat treptat strategia aer-atomică. Trecerea la distrugerea reciproc asigurată (MAD) prin intermediul schimbului nuclear general a avut în mod constant prioritate în gândirea strategică și alocările bugetare. În curând, flotele americane de bombardiere aeropurtate cu arme nucleare, concepute pentru o victorie definită convențional - dacă implauzibilă, atunci imposibilă - au fost suplinite de forțe bazate pe rachete, concepute pentru a supraviețui și a pedepsi.

Forțele aeriene au ieșit din prim-planul politicii de securitate americane. Kaplan pune la îndoială atât inevitabilitatea, cât și preferabilitatea doctrinei strategice MAD.

El analizează procesul prin care s-au conturat ideile culturale, instituționale și strategice cu privire la MAD și folosește în mod perspicace comparația dintre generalii care credeau că pot câștiga un război nuclear și logica instituțională rece a pactului sinucigaș care a fost MAD. Kaplan oferă, de asemenea, o reevaluare a strategiei nucleare și a diplomației lui Eisenhower pentru a argumenta viabilitatea marginală a puterii militare aer-atomice, chiar și într-o eră a rachetelor balistice.