Recenzii ale cititorilor
În prezent, nu există recenzii ale cititorilor. Evaluarea se bazează pe 13 voturi.
Titlul original:
Stone: An Ecology of the Inhuman
Conținutul cărții:
Stone cartografiază forța, vivacitatea și poveștile din materia noastră cea mai banală, piatra. Pentru prea mult timp, piatra a servit drept metaforă neexaminată pentru "realul adevărat", pentru realitatea brută, pentru mustrarea tăioasă a naturii. Cu toate acestea, scriitorii medievali știau că pietrele cad cu foc din cer, apar în urma iubirii subterane a elementelor, se rostogolesc de-a lungul albiei râurilor din Eden, se asociază cu zidarii care construiesc lumi cu ajutorul lor. O astfel de mișcare sugerează o întrepătrundere ecologică și o viață minerală aproape creaturală.
Deși timpul geologic ne poate lăsa pe gânduri, Jeffrey Jerome Cohen susține că rezistența pietrei este, de asemenea, o invitație de a percepe lumea în alți termeni decât cei umani. Niciodată cu adevărat inertă, piatra reprezintă o provocare profundă la dezamăgirile modernității. Acțiunea sa subminează dorința omului de a fi separat de mediul înconjurător, o bifurcație care face din natură "acolo, afară", o simplă resursă pentru recreere, consum și exploatare.
Scrisă cu multă vervă și eleganță, această lucrare de pionierat este remarcabilă nu numai pentru împletirea medievalului cu modernul, ci și ca o contribuție majoră la ecoteorie. Cuprinzând capitole organizate pe concepte - "Geofilia", "Timpul", "Forța" și "Sufletul" - Cohen reunește fără probleme o gamă largă de subiecte, inclusiv potențialul pietrei de a transporta oamenii la scări non-antropocentrice de loc și timp, "pietrificarea" anumitor culturi, mesajele pe care le poartă fosilele, arhitectura Bordeaux și Montparnasse, Yucca Mountain și eliminarea deșeurilor nucleare, capacitatea pietrei de a comunica de-a lungul mileniilor în structuri precum Stonehenge și dezbateri cu privire la faptul dacă pietrele se reproduc și au suflet.
Arătând că ceea ce se presupune adesea a fi cea mai lipsită de viață dintre substanțe este, la timpul său, neliniștită și veșnic în mișcare, Stone încheie în mod potrivit prin a ne duce în Islanda⎯un ținut care, scrie autorul, "ne reamintește că piatra, ca și apa, este vie, că piatra, ca și apa, este trecătoare.".
