Picnic la Hanging Rock

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o analiză detaliată și academică a filmului „Picnic la Hanging Rock”, oferind informații valoroase despre producția sa, contextul sociopolitic și profunzimea temei. Cartea este bine documentată și servește ca o resursă semnificativă pentru fani și cercetători. Cu toate acestea, abordarea sa academică și concentrarea asupra anumitor perspective pot conduce la o experiență de lectură repetitivă, pe care unii recenzenți au considerat-o limitativă și au criticat-o pentru lipsa unui punct de vedere echilibrat.

Bine documentat, oferă o analiză aprofundată, oferă informații despre producția filmului, explorează teme de groază psihologică și studii de gen, lectură obligatorie pentru fanii filmului.

Adoptă o abordare academică care poate părea repetitivă, are un punct de vedere sociopolitic singular, poate să nu ofere o perspectivă echilibrată asupra filmului, accent critic pe teme negative, cum ar fi obiectivarea.

(pe baza a 5 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Picnic at Hanging Rock

Conținutul cărții:

Picnic at Hanging Rock (1975), filmul obsedant și aluziv al lui Peter Weir, plasat în anul 1900, spune povestea dispariției misterioase a trei eleve și a învățătoarei lor în timpul unei excursii la o formațiune geologică locală. Filmul este apreciat pe scară largă ca un clasic al noului cinema australian, fiind considerat un exemplu al unui stil specific australian de realizare a filmelor de patrimoniu.

Studiul Annei Backman Rogers analizează Picnic din perspective feministe, psihanalitice și decolonializatoare, explorând decorul său într-o tufișuri australiene colonizate, în care aborigenii sunt o prezență spectrală într-un peisaj care le-a fost furat în căutarea „terra nullius” a omului alb. Rogers pătrunde în istoria producției filmului, abordând influențele și preocupările regizorului Weir la momentul realizării filmului, receptarea acestuia și impactul său durabil asupra culturii vizuale în general.

Rogers abordează modul în care filmul tratează tinerele școlărițe și profesorii lor, aparent, ca întruchipări ale unui arhetip al „eternului feminin”, ca obiecte ale privirii masculine și în termeni de idei despre isteria feminină ca protest împotriva normelor de gen. Ea susține că Picnic este, de fapt, extrem de subversiv: un film care cere spectatorilor săi să citească suprafețele sale seducătoare împotriva granulației imaginii pentru a-i descoperi profunzimile psihologice.