Piețele muncii monopsoniste și diferența de remunerare între femei și bărbați: teorie și dovezi empirice

Titlul original:

Monopsonistic Labour Markets and the Gender Pay Gap: Theory and Empirical Evidence

Conținutul cărții:

1. 1 Stabilirea salariului vs.

Luarea salariului În monografia sa Monopsonyin Motion: Imperfect Competitionin Labor Markets, Manning (2003a, p. 3) își începe argumentația în favoarea unei abordări mononiste a fenomenelor de pe piața muncii cu un argument convingător împotriva concurenței perfecte: „Ce se întâmplă dacă un angajator reduce cu un cent salariul pe care îl plătește lucrătorilor săi? O mare parte din economia muncii este construită pe ipoteza că toți lucrătorii existenți părăsesc imediat întreprinderea, deoarece aceasta este implicația ipotezei concurenței perfecte pe piața muncii. Luând modelul literal, aceasta ar fi într-adevăr predicția sa.

Cu excepția unei piețe a muncii perfect concurențiale, în care angajatorii sunt salariați care nu se pot abate de la salariul de pe piață, o abordare monopsonică presupune că angajatorii dețin o putere semnificativă de stabilire a salariilor și își exercită efectiv puterea de piață. Altfel spus, această abordare susține că o parte dintre lucrători rămân în cadrul întreprinderii, oferindu-i acesteia o anumită libertate în stabilirea salariilor.

Din punct de vedere tehnic, principala diferență dintre cele două modele este că, în cazul concurenței perfecte, oferta de forță de muncă cu care se confruntă întreprinderea este infinit elastică, în timp ce acest lucru nu este valabil în cazul monopsonului. Deși Manning are dreptate când afirmă că modelul unei piețe a muncii perfect concurențiale domină încă predarea și o parte considerabilă a economiei muncii, există desigur excepții notabile, de exemplu, salariul de eficiență (e.

de exemplu, Schlicht, 1978; Salop, 1979a; Shapiro și Stiglitz, 1984; Yellen, 1984), șomajul de căutare și eq- librium (de ex.