Plăcerile necunoscute ale Joy Division

Recenzii ale cititorilor

Cartea explorează înregistrarea albumului emblematic „Unknown Pleasures” al trupei Joy Division și oferă informații considerabile despre evoluția trupei și impactul lui Ian Curtis. Cu toate acestea, cartea este criticată pentru că se concentrează prea mult pe luptele personale ale lui Curtis, ceea ce duce la o discuție inadecvată a contribuțiilor muzicale generale ale trupei și a procesului de înregistrare în sine.

⬤ Narațiunea captivantă a istoriei trupei și a sesiunilor de înregistrare
⬤ bine documentată, cu o înțelegere profundă a lui Ian Curtis și a Joy Division
⬤ pătrunzătoare pentru fanii dedicați și o introducere solidă pentru noii veniți
⬤ bine structurată, cu atenție la detalii
⬤ invocă aprecierea moștenirii albumului.

⬤ Accent exagerat pe viața lui Ian Curtis în detrimentul celorlalți membri ai trupei
⬤ concluziile despre Curtis alunecă uneori în clișee și în tropi de „geniu torturat”
⬤ unele secțiuni par a fi lungi sau în afara subiectului
⬤ critica producției lui Martin Hannett poate eclipsa discuția despre muzica reală a albumului
⬤ proză de calitate mixtă cu tangențe ocazionale.

(pe baza a 28 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Joy Division's Unknown Pleasures

Conținutul cărții:

Cariera celor de la Joy Division a fost adesea învăluită de mituri. Dar adevărul este surprinzător de simplu: într-o perioadă de câteva luni, Joy Division s-au transformat din niște aspiranți punk obișnuiți în creatorii unuia dintre cele mai atmosferice, tulburătoare și influente albume de debut înregistrate vreodată. Chris Ott separă cu atenție faptele de ficțiune pentru a arăta cum a luat naștere Unknown Pleasures și cum rezonează atât de puternic și astăzi.

EXCERPT.

Lovitura urgentă și extraterestră a tamburului procesat al lui Stephen Morris în timp ce ricoșa de pe canalul din stânga pe cel din dreapta era atât de impresionantă în 1979, încât cineva ar fi putut să asculte acea bară de deschidere ore întregi încercând să-și dea seama cum naiba poate cineva să producă astfel de sunete. La fel ca stompul ridicol al lui John Bonham de la începutul piesei When The Levee Breaks, dar mult mai puțin costisitor, sunetul clar și acut al tobei cu care Martin Hannett își va începe cariera a anunțat Unknown Pleasures ca o capodoperă rafinată și premonitorie. Basul comprimat al lui Peter Hook se află în față pe măsură ce Disorder se adună, dar abia când linia de chitară cu note minore și reverberație uriașă se prăbușește, poți înțelege necesitatea unui astfel de tratament analogic, în surdină, pentru linia lui Hook. Stratificând câteva piese împreună pentru a crea un țipăt cu șase corzi, egalizarea lui Hannett reduce sunetul live mai plin al lui Sumner la un chițăit cu ecou, dezvăluind o disperare născută mai degrabă din dorință decât din furie. Aceasta este calea, pășește înăuntru.