Conținutul cărții:
În ultimul deceniu, literatura privind politica externă a administrației Carter a crescut rapid, în mare parte datorită atât publicării de noi materiale la biblioteca prezidențială, cât și a atenției pe care Jimmy Carter a primit-o de la plecarea de la Casa Albă. În timp ce monografiile anterioare s-au axat pe probleme specifice de politică externă, Scott Kaufman se detașează de tipare și oferă această privire actualizată și cuprinzătoare asupra bilanțului global al politicii externe a lui Carter. Deși mulți americani îl consideră pe Jimmy Carter drept cel mai bun fost președinte al națiunii, Kaufman susține că performanța diplomatică a celui de-al 39-lea președinte a fost mediocră, în primul rând din cauza propriei acțiuni a lui Carter.
Carter, care a intrat în funcție într-un moment de tranziție, era hotărât să schimbe direcția politicii externe a SUA într-un mod care să minimalizeze conflictul dintre superputeri, să pună mai mult accentul pe problemele Nord-Sud și, în general, să facă lumea mai bună prin limitarea represiunii, reducerea vânzărilor de arme, stoparea proliferării nucleare, încheierea conflictelor politice și militare din străinătate și consolidarea economiei mondiale. Cu toate acestea, pe măsură ce au apărut crize în străinătate, președintele a adoptat treptat o poziție diplomatică similară cu cea a predecesorilor săi și, în cele din urmă, politica sa externă s-a redus la limitarea amenințării sovietice.
Kaufman admite că Carter, la fel ca toți președinții, s-a confruntat cu limitări în ceea ce dorea să realizeze, inclusiv cu legislatori sau oficiali străini care nu erau de aceeași părere cu el. În ciuda dificultăților, președintele a avut unele succese: a obținut ratificarea tratatelor Canalului Panama, a normalizat relațiile cu China, a convins Israelul și Egiptul să semneze Acordurile de la Camp David și un acord de pace și a făcut din drepturile omului o componentă permanentă a diplomației americane. Cu toate acestea, Kaufman concluzionează că stilul de conducere al lui Carter a făcut ca eșecurile sale să fie mult mai numeroase decât succesele sale: Carter s-a considerat un outsider politic, a încercat să realizeze prea multe lucruri deodată, nu a reușit să prioritizeze inițiativele sau să înțeleagă complexitatea realizării acestora, nu a gestionat corespunzător disputele intra-administrative și nu a reușit să ofere națiunii o viziune asupra stării în care dorea să lase țara la sfârșitul administrației sale.
