Poeți și pahlevani: O călătorie în inima Iranului

Recenzii ale cititorilor

Recenzile evidențiază un jurnal de călătorie al lui Di Cintio care împletește cultura luptelor în Iran cu semnificația poeziei sale. În timp ce autorul prezintă o viziune echilibrată asupra vieții iraniene prin explorările sale, unii cititori consideră că accentul pus pe lupte este limitativ, preferând o perspectivă mai largă prezentată în alte lucrări.

⬤ Stil de scriere elegant și de bun gust.
⬤ Oferă o perspectivă profundă asupra luptelor și a semnificației lor culturale în Iran.
⬤ Leagă cu succes luptele de poezia și moștenirea iraniană.
⬤ Utilizarea observativă a detaliilor pentru a picta imagini vii ale locațiilor vizitate.

⬤ Accentul limitat pe lupte poate eclipsa alte aspecte culturale importante, cum ar fi siturile istorice precum Persepolis.
⬤ Lipsa fotografiilor diminuează experiența vizuală.
⬤ Unii cititori preferă alte lucrări care oferă o perspectivă mai echilibrată asupra literaturii și istoriei iraniene.

(pe baza a 2 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Poets and Pahlevans: A Journey Into the Heart of Iran

Conținutul cărții:

Marcello Di Cintio se pregătește cu cea mai mare sârguință pentru "călătoria sa în inima Iranului". Ia lecții de farsi, cercetează poezia persană și își perfecționează abilitățile de luptător, revenind la saltea după o pauză de câțiva ani. Știind că există o relație specială între poezia eroică și diferitele stiluri de lupte tradiționale persane, el își propune să descopere cum iranienii "reconciliază creativitatea cu lupta".

Din momentul sosirii sale la Teheran, autorul este copleșit de ospitalitate. El se scufundă în compania bărbaților în casele de ceai, conversând în timp ce fumează qalyun sau pipă de apă. Bărbații iranieni sunt prea dispuși să vorbească, în special despre politică. În mod confuz, i se spun afirmații contradictorii - că toți iranienii îl iubesc pe George Bush, că toți iranienii îl urăsc pe George Bush; că viața era infinit mai bună sub regimul șahist, că mullahii au înlăturat corupția regimului șahist și au făcut viața mai bună pentru toți.

Odată ieșit din Teheran, el află unde sunt practicate formele tradiționale de lupte. Drumul său prin țară este ghidat de o căutare a diverselor discipline și tehnici locale de lupte și de nevoia de a vizita locurile și sanctuarele asociate cu marii poeți persani: Hafez, Ferdosi, Omar Khayy m, Attar, Shahriyar și mulți alții. Oriunde îl duce căutarea sa, descoperă că poezia este iubită și citată de toată lumea, de la șoferi de taxi la studenți.

Implicarea sa în cultura iraniană este intimă: se luptă (uneori cu reticență) atunci când este invitat, degustă alcool ilegal preparat la domiciliu, participă la o nuntă, se alătură celor îndoliați, învață un nou mod de a bea ceai și încearcă să respecte postul Ramazan, deși nu este musulman. Deși se confruntă inevitabil cu oficialitățile, nu se simte niciodată în pericol, chiar și atunci când aude că un fotojurnalist canadian a fost bătut până la moarte într-o celulă a poliției în timpul vizitei autorului. Reacția indignată și îngrozită a celor din jurul său la acest act violent strânge legătura deja strânsă pe care a format-o cu perșii.

Cea mai mare frustrare a sa este că nu poate conversa liber cu femeile iraniene, conștient că o parte importantă a imaginii sale despre Iran este astfel absentă. Cu toate acestea, mozaicul de incidente, întâlniri, priveliști, conversații, atmosfere și priveliști, mirosuri și momente observate cu acuratețe creează o impresie detaliată a unei țări și a unei societăți care va pune la îndoială majoritatea preconcepțiilor, dacă nu chiar toate.