Pomana: Caritate, recompensă și ispășire în creștinismul timpuriu

Recenzii ale cititorilor

Cartea lui David J. Downs „Alms: Charity, Reward, and Atonement in Early Christianity” (Caritate, recompensă și ispășire în creștinismul timpuriu) oferă o examinare amănunțită a practicii de a da de pomană în creștinismul timpuriu, sugerând că aceasta a servit mai degrabă ca un mijloc de ispășire a păcatelor decât ca un simplu instrument de reformă socială. Cartea explorează surse biblice și patristice pentru a susține această teză, prezentând argumente complexe care pot pune la încercare unii cititori, dar care oferă o perspectivă semnificativă asupra subiectului.

⬤ Explorarea aprofundată a milosteniei în creștinismul timpuriu
⬤ prezintă o perspectivă unică asupra relației dintre caritate și ispășire
⬤ bine documentată, cu trimiteri la o gamă largă de surse
⬤ susceptibilă de a fi influentă în studiul practicilor creștine timpurii.

⬤ Scrierea este densă și poate fi prea complexă pentru unii cititori
⬤ o versiune mai concisă ar putea aduce beneficii unui public mai larg
⬤ unii cititori pot rămâne neconvinși de concluziile lui Downs.

(pe baza a 1 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Alms: Charity, Reward, and Atonement in Early Christianity

Conținutul cărții:

Creștinismul a înțeles adesea moartea lui Iisus pe cruce ca fiind singurul mijloc de iertare a păcatului. În ciuda acestei tradiții, David Downs urmărește prezența timpurie și susținută a unui alt mijloc prin care creștinii și-au imaginat ispășirea păcatelor: grija milostivă pentru săraci.

În Alms: Charity, Reward, and Atonement in Early Christianity, Downs începe prin a analiza contextul economic al milosteniei în lumea greco-romană, un context în care realitatea copleșitoare a sărăciei a cultivat formarea de relații de reciprocitate și solidaritate. Downs oferă apoi examinări detaliate ale milosteniei și ale recompenselor asociate acesteia în Vechiul Testament, în iudaismul celui de-al Doilea Templu și în Noul Testament. El se ocupă apoi de textele și autorii creștini timpurii în care este dezvoltată o teologie a milosteniei expiatorii - 2 Clement, Didahia, Epistola lui Barnaba, Policarp, Clement din Alexandria, Origen și Ciprian. În această reconstrucție istorică și teologică, Downs conturează apariția unui model de ispășire a păcatului în literatura creștină din primele trei secole ale erei comune, și anume milostenia ispășitoare, sau noțiunea că acordarea de asistență materială celor nevoiași curăță sau acoperă păcatul.

Downs arată că susținerea creștină timpurie a puterii ispășitoare a milosteniei se află într-un context economic antic în care relațiile fiscale și sociale erau profund interconectate. În acest context, conceptul de milostenie ispășitoare s-a dezvoltat în mare parte ca urmare a angajamentului creștin incipient față de tradițiile scripturale care prezintă grija față de săraci ca având potențialul de a asigura o recompensă viitoare, inclusiv meritul ceresc și chiar curățarea de păcat, pentru cei care practică mila. Astfel, Downs dezvăluie modul în care păcatul și soluția sa erau întruchipate din punct de vedere social și eclesiologic, o viziune care contrasta frecvent cu nepăsarea față de corpul social, și față de corpurile săracilor, în creștinismul docetic și gnostic.

În cele din urmă, pomana luminează provocarea de a citi Scriptura împreună cu Biserica primară, deoarece numeroși martori patristici au susținut împreună convingerea că mântuirea și ispășirea pentru păcat vin prin viața, moartea și învierea lui Isus și afirmația că practica îngrijirii milostive a celor nevoiași curăță sau acoperă păcatul. Poate că integrarea creștină antică a carității, recompensei și ispășirii are potențialul de a remodela tradițiile creștine contemporane în care aceste sfere sunt separate.