Portavioanele japoneze și victoria în Pacific: Opțiunea Yamamoto

Recenzii ale cititorilor

Cartea explorează o istorie alternativă privind strategia navală a Japoniei, concentrându-se în special asupra potențialului flotei de portavioane a Japoniei dacă resursele ar fi fost alocate diferit. Cartea prezintă perspective interesante, dar îi lipsesc execuția și referințele detaliate, dezamăgind mulți cititori.

Cartea oferă un scenariu fascinant cu privire la portavioanele japoneze și include câteva informații utile cu privire la portavioanele efectiv construite. Cartea se adresează pasionaților de istorie alternativă și de strategie navală.

Cititorii au considerat că execuția este slabă, cu o lipsă de surse de referință, numeroase digresiuni în scris și un stil academic care poate fi sec. Mulți au considerat că acoperirea strategiei și tacticii a fost limitată, iar unii au criticat stilul de scriere ca fiind neatractiv sau confuz.

(pe baza a 6 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Japanese Carriers and Victory in the Pacific: The Yamamoto Option

Conținutul cărții:

Japanese Carriers and Victory in the Pacific se concentrează pe dezbaterea de dinainte de război între construirea unei noi generații de super-cuirasate sau adoptarea portavioanelor ca nave capitale ale viitorului.

O putere asiatică, în special, vede în portavioane o modalitate de a sfida SUA și imperiile coloniale, pierzând inițial competiția, dar ieșind totuși cu bine în urma Războiului Rece. Martin Stansfeld examinează geneza mult neglijată a așa-numitei flote fantomă a Japoniei, care a fost o încercare secretă de a ajunge la paritate cu SUA în ceea ce privește portavioanele, chiar dacă numai prin conversia la o viteză mai mică a navelor de linie și a navelor auxiliare, dar, împreună cu supercuirasatele, a aglomerat instalațiile de lansare, în timp ce acestea ar fi putut fi dedicate producției de portavioane cu flotă rapidă.

Această primă privire analitică asupra principalelor instalații de lansare disponibile în Japonia arată că Marina Imperială Japoneză ar fi putut să își dubleze flota de portavioane rapide, fiind astfel capabilă să ofere suficientă acoperire aeriană pentru invazia Hawaii, mai degrabă decât doar pentru raidul asupra Pearl Harbor, dar numai cu condiția ca nimeni să nu observe că se construiesc toate aceste portavioane. Se demonstrează că acest lucru a fost perfect posibil, având în vedere succesul extraordinar al IJN de a-și ascunde producția de supercuirasate și de flote fantomă. Acest program secret de flotă de portavioane rapide primește numele de "flotă fantomă" din partea lui Stansfeld, care continuă să demonstreze cum ar fi fost transformată strategia războiului din Pacific.

Printre capitole se împletește o distribuție exotică de personaje, în frunte cu amiralul Isoroku Yamamoto, cel care a conceput Pearl Harbor, o figură mitică pentru japonezii de astăzi și celebră în întreaga lume datorită filmelor. Stansfeld se oprește asupra ironiilor războiului, în special asupra modului în care, fără "ziua care va rămâne infamă", America nu ar fi devenit niciodată superputerea mondială care este astăzi.