Povestea venețiană a lui Rousseau: Un eseu despre artă și adevăr în Les Confessions

Titlul original:

Rousseau's Venetian Story: An Essay Upon Art and Truth in Les Confessions

Conținutul cărții:

Publicată inițial în 1966. Această carte este în primul rând un studiu literar al relatării lui Rousseau despre experiențele sale diplomatice la Veneția, cuprinse în cartea 7 a Confesiunilor și scrise în 1769.

Autoarea analizează metodele lui Rousseau de a obține o redare artistică a adevărului psihologic în autobiografie, așa cum este exemplificat în tratarea evenimentelor din 1742-1749. Profesorul Madeleine Ellis contribuie la înțelegerea lui Rousseau ca artist creator și îl poziționează față de mișcările clasice și romantice. Ellis corelează textul Confesiunii cu corespondența contemporană și cu alte documente pentru a arăta cum discrepanțele dintre cele două au implicații artistice.

Aceste implicații o conduc la definirea principiilor și metodelor lui Rousseau ca om de litere și a interrelațiilor dintre artă și adevăr în memoriile sale. Dezvăluind că Rousseau, memorialistul, oferă o redare artistică a adevărului psihologic, Ellis arată atitudinea lui Rousseau față de adevăr.

Ea face acest lucru urmând o cale de analiză neexplorată de criticii anteriori, dar indicată de Rousseau însuși când spune: "Este povestea sufletului meu pe care am promis-o... Înregistrez nu atât evenimentele vieții mele, cât starea sufletului meu în momentul în care s-au întâmplat".

În cele din urmă, obiectivul acestui studiu este de a ilustra mijloacele artistice - literare și retorice - folosite de Rousseau și implicațiile lor pentru adevărul pe care l-a propus.