Povești pe care le-am furat din Georgia

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Povești pe care le-am furat” de Wendell Steavenson prezintă o relatare vie și personală a experiențelor sale în Georgia și în regiunea Caucazului, prezentând cultura și istoria locală prin relatări captivante. În timp ce mulți cititori consideră cartea fascinantă și pătrunzătoare, apreciind modul în care ea povestește și personajele pe care le întâlnește, alții o critică pentru că prezintă o viziune învechită sau prea negativă asupra Georgiei, împreună cu o lipsă de profunzime în contextul istoric.

⬤ Stilul de scriere captivant și plin de viață care dă viață culturii georgiene
⬤ povești captivante despre localnici și experiențe unice
⬤ mulți cititori apreciază umorul și perspectiva asupra vieții post-sovietice
⬤ lăudată ca o lectură amuzantă care oferă o perspectivă personală asupra Georgiei.

⬤ Unii consideră că portretul Georgiei este învechit sau prea negativ
⬤ stilul de scriere este văzut ca fiind vorbăreț și uneori prost construit
⬤ lipsește contextul istoric aprofundat
⬤ unele critici privind concentrarea autoarei asupra vieții și experiențelor sale personale, mai degrabă decât o explorare mai profundă a societății georgiene.

(pe baza a 24 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Stories I Stole from Georgia

Conținutul cărții:

Sătulă să lucreze pentru revista Time din Londra, Steavenson s-a mutat în Georgia pe un capriciu. Stories I Stole relatează perioada petrecută acolo în douăzeci de episoade pline de vodcă din întreaga țară - povești de dragoste, prietenie și pene de curent, dueluri (în stil georgian), curse de cai în munți, războaie și refugiați, inimi frânte, alegeri fixe, sesiuni de băutură și o cameră cu o mie de trandafiri.

Poveștile pe care le-am furat este un exemplu minunat de scriitor care abordează un subiect neconvențional cu atâta spirit, umanitate și verva literară pură, încât nu-ți poți imagina de ce nu ai învățat mai multe despre Georgia înainte. Stories I Stole este o primă carte magnifică: erudită, angajată, sinceră și extrem de poetică. PROLOGUL: Autorul vizitează un bizar "parc tematic Stalin", culminând cu vizionarea înfiorătoare a măștii mortuare a lui Stalin.

SHASHLIK, TAMADA, SUPRA.

Autoarea vizitează Khaketi, unde face cunoștință cu cultura tamada a "ospitalității exagerate; o ospitalitate cu punct de onoare". În timpul unei sesiuni maraton de toasturi la cină, ea își dă seama că "este un fel de agresivitate. Când nu te cunoșteau bine, îți umpleau paharul și îl umpleau din nou și urmăreau cu atenție cum îl beai... Așa erau georgienii, prieten sau dușman, fără nimic între. Istoria se pierdea în tradiție, băutura un mod de a-ți aminti și de a uita în același timp.".

SHUKI.

Frustrarea de a trăi cu aprovizionarea imprevizibilă cu energie electrică și apă în timpul iernilor extrem de reci; căldura și/sau electricitatea sunt adesea oprite din motive care variază de la sabotaj, corupție, neplată, furt, "economia clanului negru" și incompetență. Cu toate acestea, acest lucru duce la o fericire deosebită atunci când se aprinde lumina. Autorul descoperă confortul paradisiac al băilor publice. "Vremurile erau dificile; oamenii aveau foarte puțini bani. O mulțime de bărbați erau șomeri și toate vechile locuri de muncă profesionale bune, profesori, asistente medicale, polițiști, ingineri, erau locuri de muncă la stat și plăteau mai puțin de 50 de dolari pe lună... Jumătate din Tbilisi datora bani celeilalte jumătăți.".

EPURAREA ETNICĂ.

Autoarea vizitează Abhazia, unde un refugiat i-a cerut să găsească apartamentul pe care războiul l-a făcut să îl părăsească. Ea găsește o femeie care locuiește acolo și care este ea însăși refugiată - după ce propria sa casă a fost incendiată, ea a descoperit casa complet mobilată din Abhazia la scurt timp după ce aceasta a fost părăsită și locuiește acolo de atunci, îngrijind cu mândrie grădina ocupantului anterior.

CINE SUNT ABHAZII.

Pe plajă cu Shalva, pe care îl suspectează că este "KGB-ul abhaz". El îi spune tot ce știe despre ocupația abhază, iar ea simte nevoia să-i strige adevăruri. "Ați câștigat războiul. I-ați alungat pe toți georgienii. Aveți patria numai pentru voi (în afară de satele armenești și de buzunarele rușilor) și ce este acest loc? Este o gaură neagră. Abia dacă există mașini, abia dacă există benzină, nu există fabrici, nimic nu funcționează, nu există întreprinderi private, este stare de asediu, nu există salarii, abia dacă există pensii, o cochilie de universitate, un spital teribil etc. etc." Dar Shalva se îndoiește că Occidentul este paradisul: "Aici avem tot ce ne trebuie. Pământul este fertil.".

DUELUL.

Povestea lui Dato și Aleko - au un accident de mașină, iar fața lui Dato rămâne oribil de marcată. Aleko îi fură soția lui Dato, iar Dato îl provoacă la luptă. Când Aleko îl bate pe Dato, Dato scoate un pistol și îl împușcă pe bărbat până când acesta rămâne aproape paralizat. Între timp, Dato își trăiește restul vieții cu mama sa, dependent de heroină. "Nu e chiar Pușkin, nu-i așa? ".

OBIECTE MARI ABANDONATE.

Autorul merge în Abhazia cu mai mulți jurnaliști pentru a-l vedea pe actualul președinte Ardzinba câștigând alegerile prezidențiale (jurnaliștii le redenumesc "farsa prezidențială", deoarece Ardzinba este singurul candidat. Autoarea se minunează de relicvele abandonate ale URSS pe care le vede pe marginea drumului - tractoare ruginite, bucăți de linie de cale ferată, șiruri de vagoane de cărbune trase și abandonate de-a lungul unei linii de cale ferată etc. De ziua ei, autoarea merge la dacha lui Gorbaciov, o casă palatală pe care acesta a construit-o, dar nu a apucat să o locuiască din cauza prăbușirii Uniunii Sovietice. Casa este o metaforă pentru URSS: "impresionantă doar prin mărimea ei, dar de fapt plină de spații goale și prostii".