Pragmatismul ca tranziție: Istoricitate și speranță în James, Dewey și Rorty

Recenzii ale cititorilor

Cartea lui Colin Koopman prezintă o nouă perspectivă asupra pragmatismului, cu scopul de a implica cititorii în discursul filosofic, abordând în același timp probleme culturale. El subliniază importanța înțelegerii istoriei și a adoptării unei abordări genealogice pentru a aborda problemele contemporane. Prin stilul său de scriere conversațional, el face conceptele accesibile și relevante pentru viața de zi cu zi.

⬤ Stil de scriere captivant și relaționabil
⬤ oferă o conversație revigorantă despre pragmatism
⬤ conectează eficient conceptele filosofice la problemele culturale contemporane
⬤ pledează pentru o abordare pragmatică a înțelegerii și rezolvării problemelor
⬤ încorporează idei de la gânditori pragmatiști cheie precum James, Dewey și Rorty.

⬤ Cartea poate fi considerată academică și densă pentru unii cititori
⬤ jargonul filosofic este prezent, ceea ce ar putea fi o provocare
⬤ autorul anticipează criticile cu privire la selecția sa de idei pragmatice, dar nu abordează pe deplin eventualele preocupări valide.

(pe baza a 1 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Pragmatism as Transition: Historicity and Hope in James, Dewey, and Rorty

Conținutul cărții:

Pragmatismul este cea mai cunoscută filosofie autohtonă din America. Aceasta adoptă un set practic de credințe și principii care se concentrează pe îmbunătățirea vieții noastre.

Cu toate acestea, separarea dintre pragmaticienii clasici și cei contemporani a divizat tradiția împotriva ei însăși. Pragmaticii clasici, precum John Dewey și William James, credeau că ar trebui să ținem cont de lecțiile experienței. Neopragmaticii, printre care Richard Rorty, Hilary Putnam și Jurgen Habermas, pledează, în schimb, din perspectiva unei orientări lingvistice, care utilizează foarte puțin ideea de experiență.

Pot fi reconciliate aceste două tabere într-un mod care să revitalizeze o tradiție critică? Colin Koopman propune o recuperare a pragmatismului prin intermediul temelor "tranziționaliste" ale temporalității și istoricității, care înfloresc în lucrările primilor pragmaticieni și continuă în gândirea neopragmatistă contemporană.

"Viața stă în tranziții", scria cândva James și, urmărind această afirmație, Koopman dezvăluie continuitățile care unesc ambele faze ale pragmatismului. Cadrul lui Koopman se inspiră și din alți teoreticieni contemporani, inclusiv Michel Foucault, Pierre Bourdieu, Bernard Williams și Stanley Cavell.

Prin reflectarea acestor voci prin prisma tranziționalismului, o nouă înțelegere a cunoașterii, eticii, politicii și criticii prinde rădăcini. Koopman concluzionează cu un apel la integrarea lui Dewey și Foucault într-un model de cercetare pe care îl numește pragmatism genealogic, o critică reciproc informativă care unește în continuare școlile analitică și continentală.