Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Recenzile evidențiază „The Imperial Presidency” de Arthur Schlesinger Jr. ca fiind o lucrare semnificativă care explorează evoluția puterii prezidențiale în SUA. Cartea examinează contextul istoric al președinției, preocupările legate de concentrarea puterii și implicațiile pentru democrație. În timp ce mulți cititori o consideră o lectură vitală și lămuritoare, în special în contextul politicii moderne, unele critici evidențiază prejudecățile cărții și analiza sa oarecum depășită.
Avantaje:⬤ Oferă o perspectivă istorică detaliată asupra puterii prezidențiale și a evoluției acesteia.
⬤ Oferă o perspectivă asupra consecințelor unei președinții imperiale și asupra necesității unor mecanisme de control și echilibru.
⬤ Relevantă pentru înțelegerea problemelor politice contemporane, în special în lumina evenimentelor actuale.
⬤ Bine scris și informativ, recomandat de istorici și entuziaști politici.
Dezavantaje:⬤ Considerat arid și nepotrivit pentru cititorii ocazionali de istorie.
⬤ Conține potențiale prejudecăți, în special în favoarea anumitor președinți precum FDR și JFK.
⬤ Unii recenzenți consideră că este nevoie de o actualizare pentru a ține cont de evoluțiile recente din mass-media și partizanat.
⬤ Analiza este considerată oarecum învechită, lipsită de angajament față de dinamica politică contemporană.
(pe baza a 33 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
The Imperial Presidency
Conținutul cărții:
Istoricul Arthur M.
Schlesinger Jr., laureat de două ori al premiului Pulitzer, prezintă una dintre cele mai importante și influente investigații asupra președinției americane. Președinția imperială urmărește creșterea puterii prezidențiale de-a lungul a două secole, de la George Washington la George W.
Bush, examinând modul în care aceasta a servit și a dăunat Constituției și ce pot face americanii în această privință în anii următori. Cartea care a dat expresia "președinție imperială" limbii, aceasta este o lucrare de "erudiție substanțială scrisă cu luciditate, farmec și spirit" (The New Yorker).
