Președinții și generalii lor: O istorie americană a comandamentului în război

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Presidents and Their Generals” de Matthew Moten oferă o analiză detaliată și pătrunzătoare a relațiilor istorice dintre președinții Statelor Unite și comandanții lor militari. Ea evidențiază semnificația acestor dinamici de-a lungul istoriei americane, de la George Washington până la problemele contemporane. Recenzenții laudă cercetarea aprofundată a autorului și stilul de scriere captivant, care face ca temele istorice complexe să fie accesibile și interesante.

⬤ Bine scris și ușor de citit
⬤ cercetare temeinică
⬤ oferă o analiză pătrunzătoare a relațiilor civil-militare
⬤ poveste captivantă
⬤ recomandat pasionaților de istorie și aspiranților la o carieră militară/politică
⬤ evidențiază evoluția și importanța relațiilor președinte-general de-a lungul istoriei.

Unii cititori pot considera copleșitoare profunzimea detaliilor istorice; posibile prejudecăți în interpretarea aspectelor de politizare a armatei în ultimii 50 de ani.

(pe baza a 10 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Presidents and Their Generals: An American History of Command in War

Conținutul cărții:

Începând cu cel de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite au fost angajate în conflicte militare aproape constante în străinătate, adesea cu obiective nedefinite, strategii ineficiente și beneficii incerte. În această epocă a supravegherii limitate din partea Congresului și a "războaielor la alegere", executivul și serviciile armate au împărțit responsabilitatea principală pentru declanșarea războiului. Negocierile dintre președinți și generalii lor devin astfel din ce în ce mai importante, iar înțelegerea lor devine esențială.

Matthew Moten urmărește o istorie cuprinzătoare a evoluției rolurilor liderilor civili și militari în conducerea războiului, demonstrând modul în care strategia de război și politica de securitate națională au evoluat odată cu dezvoltarea instituțiilor politice și militare și modul în care acestea au fost modelate de personalitatea liderilor. Primii președinți au stabilit principiul subordonării armatei față de guvernul civil, iar de la Războiul Civil până la cel de-al Doilea Război Mondial, rolul președintelui de comandant suprem s-a consolidat, o armată din ce în ce mai profesionalizată oferindu-și sfaturile. Însă insubordonarea generalului Douglas MacArthur față de președintele Harry Truman în timpul Războiului din Coreea a scos în evidență tensiunile politico-militare. Președinții următori au ales generali care să se alieze cu prioritățile administrației. Comandanții militari din Vietnam, Irak și Afganistan au făcut exact acest lucru - iar rezultatele au fost o politică prost concepută și o strategie prost executată.

Cele mai eficiente colaborări istorice dintre președinți și generalii lor s-au bazat pe respectul reciproc pentru expertiza militară și autoritatea civilă, precum și pe dorința de a negocia cu sinceritate și competență. Pe aceste baze, viitorii soldați și oameni de stat pot asigura un proces decizional eficient în caz de război și ne pot aduce mai aproape de posibilitatea păcii.