Principatul Antiohiei și frontierele sale în secolul al XII-lea

Recenzii ale cititorilor

Cartea explorează declinul Principatului Antioh din 1130 până în 1193, subliniind independența tot mai mare a elitelor locale față de prinți și luptele acestora împotriva unei opoziții musulmane unificate. Acesta utilizează hărți pentru a ilustra pierderea terenurilor și discută dinamica politică dintre principat și vecinii săi. Cu toate acestea, autorul se confruntă cu dificultăți în fundamentarea afirmațiilor din cauza surselor primare limitate.

Narațiune bine documentată, susținută de hărți care ilustrează pierderea treptată a teritoriului. Oferă discuții pătrunzătoare privind relațiile dintre elitele conducătoare ale Antiohiei și vecinii lor, în special interacțiunile complexe cu Imperiul.

Lipsesc suficiente dovezi pentru a susține pe deplin unele afirmații, în special cu privire la finanțele și resursele militare ale principatului. Absența surselor cronice scrise în cadrul principatului limitează o analiză mai aprofundată, făcând unele afirmații greu de fundamentat.

(pe baza a 2 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Principality of Antioch and Its Frontiers in the Twelfth Century

Conținutul cărții:

Situat în nordul Siriei, la granița cea mai estică a creștinătății latine, principatul Antioh era o politică medievală mărginită de o serie de puteri rivale, inclusiv Imperiul Bizantin, creștinii armeni din Cilicia, conducătorii lumii islamice vecine și chiar celelalte state cruciate, regatul Ierusalimului și comitatele Edessa și Tripoli. Alături de numeroasele comunități creștine, musulmane și evreiești care populau regiunea, coloniștii franci din Antiohia - instalați inițial la putere prin succesele militare ale Primei Cruciade - s-au confruntat astfel cu numeroase provocări pentru supraviețuirea lor.

Această carte examinează modul în care elitele conducătoare ale principatului au încercat să gestioneze aceste interese concurente pentru a menține existența Antiohiei în timpul tulbure al secolului al XII-lea, în special după moartea prințului Bohemond al II-lea în 1130. Decesul acestuia a contribuit la relansarea interesului din partea Bizanțului și a regatului Ierusalimului și a survenit într-un moment de resurgență islamică sub Zengizii din Alep și Mosul, precum și de creștere a puterii armene sub Rupenizii. Prin urmare, o examinare a eforturilor diplomatice și militare ale Antiohiei, a structurilor sale interne de putere și a interacțiunii sale cu populațiile indigene poate contribui la dezvăluirea a numeroase informații despre modul în care latinii medievali s-au adaptat la cerințele frontierelor lor.

Andrew Buck este lector asociat la Universitatea Queen Mary din Londra, unde și-a obținut doctoratul în 2014.