Profesorul ignorant: Cinci lecții de emancipare intelectuală

Recenzii ale cititorilor

Recenzile evidențiază lucrarea lui Rancière „Ignorant Schoolmaster” ca fiind o lucrare profundă și provocatoare, care contestă ideologiile educaționale convenționale și pledează pentru egalitatea inteligențelor. Mulți cititori consideră că este o contribuție semnificativă la filosofia educației, provocând reflecții și discuții profunde chiar și în rândul educatorilor. Cu toate acestea, unii recenzenți remarcă faptul că complexitatea sa o poate face dificil de înțeles, ducând la reacții mixte în rândul elevilor și profesorilor.

Cartea este remarcată pentru teza sa elegantă privind egalitatea inteligențelor, stimulând idei care pun la îndoială viziunile tradiționale asupra educației. Este considerată o lucrare filosofică serioasă, cu potențial de a provoca discuții valoroase. Mulți consideră stilul de scriere al lui Rancière accesibil și apreciază concizia textului. Cartea a influențat în mod pozitiv opiniile cititorilor cu privire la pedagogie și este recomandată pentru educatori și cercetători.

Unii cititori consideră cartea provocatoare și greu de înțeles, ceea ce contrastează cu mesajul său central de egalitate intelectuală. Câțiva recenzenți au menționat că poate fi plictisitoare sau prea solicitantă pentru anumite audiențe, ceea ce a dus la controverse în mediile educaționale.

(pe baza a 12 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Ignorant Schoolmaster: Five Lessons in Intellectual Emancipation

Conținutul cărții:

Această carte extraordinară poate fi citită pe mai multe niveluri. În primul rând, este povestea lui Joseph Jacotot, un învățător francez exilat care a descoperit în 1818 o metodă neconvențională de predare care a semănat panică în întreaga comunitate de învățați din Europa.

Neștiind flamandă, Jacotot s-a trezit capabil să predea în franceză elevilor flamanzi care nu știau franceză; Jacotot a concluzionat că nu era nevoie de cunoștințe pentru a preda, nici de explicații pentru a învăța. Rezultatele acestui experiment pedagogic neobișnuit l-au determinat să anunțe că toți oamenii sunt la fel de inteligenți. Pornind de la acest postulat, Jacotot a conceput o filosofie și o metodă pentru ceea ce el a numit „emancipare intelectuală” - o metodă care ar permite, de exemplu, părinților analfabeți să își învețe singuri copiii să citească.

Cea mai mare parte a cărții este dedicată descrierii și analizei metodei lui Jacotot, premiselor sale și (poate cel mai important) implicațiilor sale pentru înțelegerea atât a procesului de învățare, cât și a emancipării care rezultă atunci când cea mai subtilă dintre ierarhii, inteligența, este răsturnată. Cartea, după cum susține Kristin Ross în introducerea sa, are implicații profunde pentru dezbaterea continuă despre educație și clasă în Franța, care a făcut ravagii de la revoltele studențești din 1968, și îi oferă lui Ranci re o ocazie (deși indirectă) de a ataca teoriile educaționale și sociologice influente ale lui Pierre Bourdieu (și ale altora), pe care Ranci re le consideră ca perpetuând inegalitatea.