Profeți falși: Fascinația fatală a liderilor britanici pentru Orientul Mijlociu de la Suez la Siria

Recenzii ale cititorilor

Recenzile evidențiază cartea „False Prophets: British leaders' fateful fascination with the Middle East from Suez to Syria” de profesorul Nigel Ashton, ca o examinare pătrunzătoare a politicii externe britanice față de Orientul Mijlociu pe parcursul mai multor decenii. Cartea este lăudată pentru narațiunea și analiza detaliată a evenimentelor istorice și a figurilor-cheie, în timp ce unele critici indică o părtinire percepută în prezentarea autorului.

Cartea este lăudată pentru narațiunea sa coerentă care leagă evenimentele istorice, documentația extinsă prin intermediul telegramelor diplomatice și autobiografiilor, precum și viziunile provocatoare asupra motivațiilor liderilor britanici. Este considerată informativă pentru cei care doresc să înțeleagă evoluția politicii externe britanice în contextul Orientului Mijlociu.

Unii recenzenți își exprimă îngrijorarea cu privire la potențialele prejudecăți, în special în ceea ce privește portretizarea anumitor figuri politice și a motivațiilor acestora. Perspectiva autorului asupra unor teme precum „fanatismul creștin” și „sionismul” ar putea să nu rezoneze cu toți cititorii.

(pe baza a 2 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

False Prophets: British Leaders' Fateful Fascination with the Middle East from Suez to Syria

Conținutul cărții:

"Fascinantă" Guardian, "Cartea zilei" "O carte cu adevărat magistrală... Un tur de forță care va fi citit pentru foarte mult timp".

Peter Hennessy Selectată de New Statesman ca o lectură esențială pentru 2022 Marea Britanie a modelat Orientul Mijlociu modern prin liniile pe care le-a trasat în nisip după Primul Război Mondial și prin mandatele Ligii Națiunilor asupra statelor în devenire care au urmat. Mai puțin de patruzeci de ani mai târziu, criza de la Suez a dat o lovitură fatală poziției Marii Britanii în Orientul Mijlociu și este adesea reprezentată ca ultimele zguduiri ale imperialismului britanic. Cu toate acestea, după cum relevă această nouă carte pătrunzătoare și convingătoare, prim-miniștrii care s-au succedat au încercat cu toții să extindă influența britanică în Orientul Mijlociu, iar acțiunile lor au condus adesea la un rezultat dezastruos.

Deși Anthony Eden și Tony Blair sunt cele mai proeminente două exemple de prim-miniștri ale căror reputații au fost ruinate de intervențiile lor în regiune, aceștia nu au fost singurii care și-au asumat riscuri semnificative în desfășurarea forțelor britanice în Orientul Mijlociu. A existat o presupunere tacită că Marea Britanie ar putea ajuta la rezolvarea problemelor sale, chiar și numai pentru motivul că imperialismul britanic a creat problemele în primul rând.

Punând cap la cap aceste aspecte, Nigel Ashton explorează motivele pentru care liderii britanici au fost incapabili să reziste revenirii în mocirla Orientului Mijlociu, subliniind în același timp concepțiile greșite despre regiune care au contribuit la modelarea intervențiilor lor și moștenirea istoriei care le-a alimentat mândria și aroganța. În cele din urmă, el arată cum temerile și nesiguranțele lor i-au transformat în profeți falși care au evocat amenințări existențiale din nisipurile Orientului Mijlociu.