Psihanaliza în Teheran

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Doing Psychoanalysis in Tehran” este un amestec de memorii și eseuri ale Dr. Gohar Homayounpour, care reflectă asupra experiențelor sale ca psihanalist în Iran. Recenzenții au opinii variate, unii considerând-o pătrunzătoare și de impact, în special pentru terapeuți, în timp ce alții consideră că este egoistă și lipsită de profunzime în ceea ce privește cultura iraniană.

Stilul de scriere este original și autentic; mulți cititori consideră că este fascinant și oferă o perspectivă valoroasă asupra psihanalizei. Unii apreciază dragostea autoarei pentru munca sa și pentru pacienți, iar cartea este lăudată pentru calitățile sale estetice.

Criticii evidențiază o percepută autoglorificare a autoarei și o lipsă de concentrare asupra complexității vieții iraniene. Mai mulți recenzenți își exprimă dezamăgirea față de greșelile autorului cu privire la statutul lui Milan Kundera și există plângeri cu privire la pretențiozitate și probleme de accesibilitate în versiunea Kindle.

(pe baza a 13 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Doing Psychoanalysis in Tehran

Conținutul cărții:

O psihanalistă formată în Occident se întoarce în țara sa natală și spune povești despre strămutare, nostalgie, dragoste și durere.

Este psihanaliza posibilă în Republica Islamică Iran? Aceasta este întrebarea pe care Gohar Homayounpour și-o pune ei însăși și nouă, la începutul acestei memorii despre strămutare, nostalgie, dragoste și durere. La douăzeci de ani după ce și-a părăsit țara, Homayounpour, o psihanalistă iraniană formată în Occident, se întoarce la Teheran pentru a stabili un cabinet psihanalitic. Când un coleg american exclamă: "Nu cred că iranienii pot asocia liber", Homayounpour îi răspunde că, în opinia ei, iranienii nu fac altceva. Cultura iraniană, spune ea, se învârte în jurul poveștilor. De ce nu ar funcționa metodele lui Freud, dată fiind nevoia iranienilor de a vorbi?

Astfel începe o narațiune fascinantă de povești întrepătrunse care seamănă - mai mult decât puțin - cu o ședință psihanalitică. Homayounpour povestește plăcerea și durerea întoarcerii în țara natală, pasiunea ei pentru opera lui Milan Kundera, relația complexă cu traducătorul iranian al lui Kundera (tatăl ei) și anxietățile ei și ale altor iranieni legate de influență și nesupunere. De-a lungul narațiunii se întrepătrund frânturi din ședințele sale cu pacienții, uneori frustrante, întotdeauna sincere. Doamna N, o artistă celebră, visează la abandon și stă pe scaunul analistului mai degrabă decât pe canapeaua analistului; o tânără îmbrăcată în chador își exprimă rușinea pentru că și-a pierdut virginitatea; un tânăr sinucigaș elocvent nu se poate sinucide.

Ca psihanalist, Homayounpour știe că în spatele fiecărei povești spuse se află o altă poveste care rămâne nespusă. Doing Psychoanalysis in Tehran face legătura între poveștile, spuse și nespuse, pe care iranienii obișnuiți le spun despre viața lor înainte ca ora lor să se termine.