Punctul fără întoarcere

Recenzii ale cititorilor

„Punctul fără întoarcere” al Marthei Gellhorn este un roman puternic din cel de-al Doilea Război Mondial, bazat pe experiențele sale directe ca corespondent de război. Povestea îl urmărește pe Jacob Levy, un soldat american evreu, în mijlocul realităților de luptă, până la evenimentele de la Dachau. Cartea surprinde dualitatea dintre ororile războiului și viața de zi cu zi a soldaților, evidențiind dezvoltarea personajelor și profunzimea emoțională.

Scrisul este descris ca fiind frumos realizat, interesant și emoționant, cu o dezvoltare profundă a personajelor și o perspectivă unică asupra celui de-al Doilea Război Mondial din punctul de vedere al unei femei. Criticii apreciază experiența de primă mână a lui Gellhorn, care conferă autenticitate narațiunii. Portretul luptelor interne ale soldaților și realitățile îngrozitoare ale războiului sunt transmise cu putere, făcând cartea provocatoare și de impact.

Unii cititori au găsit ritmul lent și narațiunea meandrică, cu senzația că uneori nu ajunge la subiect. Câțiva și-au exprimat nemulțumirea cu privire la dezvoltarea personajelor, în special a lui Jacob Levy, și au remarcat că portretizarea anumitor evenimente a părut inconsistentă. Unii au considerat că unele părți ale poveștii sunt mai puțin captivante, numindu-le adesea „puf”, și au considerat că finalul a fost abrupt sau nesatisfăcător.

(pe baza a 22 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Point of No Return

Conținutul cărții:

Publicat inițial în 1948, acest roman puternic urmărește un batalion de infanterie al armatei americane aflat în Europa în ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial - bătălia de la Bulge, pătrunderea aliaților în Germania și descoperirea lagărelor naziste ale morții.

Jacob Levy, un tânăr soldat din St. Louis, nu s-a gândit niciodată prea mult la politică, la afacerile mondiale sau la moștenirea sa evreiască, dar după eliberarea orașului Dachau, el se confruntă cu oroarea Holocaustului și se răzbună violent.

Trezit de o nouă înțelegere a legăturii dintre oameni, el se confruntă cu propria sa identitate evreiască și se luptă cu probleme de responsabilitate morală individuală care sunt încă actuale cincizeci de ani mai târziu. În postfața sa, Martha Gellhorn urmărește rădăcinile romanului în propria sa experiență de corespondent de război, care a auzit pentru prima dată de lagărele de concentrare naziste în timpul Războiului civil spaniol și a ajuns ea însăși la Dachau la o săptămână după ce soldații americani au descoperit lagărul la capătul unei străzi din sat.