Punk 57

Recenzii ale cititorilor

Punk 57 de Penelope Douglas este o poveste de dragoste captivantă despre maturizare, care explorează teme precum acceptarea de sine, intimidarea și complexitatea relațiilor dintre adolescenți. Povestea îi urmărește pe Ryen și Misha, care au fost prieteni prin corespondență încă din copilărie, dar se confruntă cu provocări atunci când se întâlnesc în sfârșit. Deși a fost lăudată pentru portretizarea autentică a emoțiilor adolescenților și a creșterii personajelor, unii recenzenți au remarcat elementele previzibile ale complotului și nevoia de mai multă profunzime în personajele secundare.

⬤ Dezvoltarea puternică a personajelor și protagoniștii relaționabili, în special Ryen și Misha.
⬤ Un stil de scriere captivant, care echilibrează romantismul cu teme importante precum intimidarea și identitatea de sine.
⬤ Premisa unică a unei prietenii la distanță care se transformă în romantism prin intermediul caligrafiei adaugă profunzime relației lor.
⬤ Un angajament emoțional care rezonează cu cititorii, provocând sentimente și reacții autentice.
⬤ Capacitatea lui Penelope Douglas de a aborda probleme serioase în cadrul unei narațiuni captivante.

⬤ Complotul poate părea previzibil uneori, bazându-se pe tropi cunoscuți în cadrul genului de romantism pentru tineri adulți.
⬤ Unele personaje secundare nu au profunzime și ar putea beneficia de mai multă dezvoltare.
⬤ Câțiva cititori au considerat că anumite aspecte ale caracterizării sunt ușor penibile, în special în ceea ce privește relațiile sexuale ale adolescenților.
⬤ Unele recenzii negative au menționat un final grăbit și puncte nerezolvate ale intrigii referitoare la personajele secundare.

(pe baza a 3253 recenzii ale cititorilor)

Conținutul cărții:

„Am fost perfecți împreună. Până ne-am întâlnit.” MishaNu mă pot abține să nu zâmbesc la cuvintele din scrisoarea ei.

Îi este dor de mine. În clasa a cincea, profesorul meu ne-a făcut prieteni prin corespondență de la o altă școală. Crezând că sunt o fată, cu un nume ca Misha, cealaltă profesoară m-a împerecheat cu elevul ei, Ryen.

Profesorul meu, crezând că Ryen era băiat ca mine, a fost de acord.

Nu ne-a luat mult timp să ne dăm seama de greșeală. Și în scurt timp, ne certam despre orice.

Cea mai bună pizza la pachet. Android vs. iPhone.

Dacă Eminem este sau nu cel mai bun rapper... Și ăsta a fost începutul. Pentru următorii șapte ani, am fost doar noi.

Scrisorile ei sunt întotdeauna pe hârtie neagră cu scris argintiu. Uneori e una pe săptămână sau trei într-o zi, dar am nevoie de ele.

Ea este singura care mă ține pe drumul cel bun, mă liniștește și acceptă tot ceea ce sunt. Aveam doar trei reguli. Fără social media, fără numere de telefon, fără poze.

Aveam un lucru bun.

De ce să-l stricăm? Până când dau peste poza unei fete pe internet. O cheamă Ryen, îi place pizza Gallo's și își adoră iPhone-ul. Care sunt șansele? La naiba.

Trebuie să o cunosc. Doar că nu mă aștept să urăsc ceea ce găsesc. RyenNu mi-a mai scris de trei luni.

Ceva nu e în regulă. A murit? A fost arestat? Cunoscându-l pe Misha, nici una nici alta nu ar fi o exagerare. Fără el prin preajmă, înnebunesc.

Am nevoie să știu că cineva mă ascultă. E vina mea. Trebuia să-i fi luat numărul sau poza sau ceva.

Ar putea fi plecat pentru totdeauna. Sau chiar sub nasul meu, iar eu nici măcar nu aș ști.