Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Recenzentul exprimă opinii ferme cu privire la acțiunile japoneze din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, concentrându-se în special asupra atrocităților comise împotriva civililor în țări precum Filipine și China. Acesta critică încercările de revizuire a narațiunii istorice a acțiunilor Japoniei din timpul războiului, subliniind natura viscerală a atrocităților și impactul emoțional asupra victimelor și familiilor acestora. Ei consideră că societatea japoneză actuală ar trebui să se confrunte cu această istorie dureroasă, mai degrabă decât să încerce să o ascundă.
Avantaje:Criticul apreciază profunzimea cercetării istorice privind atrocitățile războiului și recunoaște contribuția unor istorici precum Iris Chang, sugerând că conștientizarea acestor evenimente este esențială pentru înțelegerea consecințelor războiului.
Dezavantaje:Recenzentul reproșează ferm cartea ca fiind o încercare de istorie revizionistă, sugerând că nu abordează sau nu recunoaște în mod adecvat gravitatea atrocităților comise de forțele japoneze în timpul războiului. Acesta își exprimă frustrarea față de ceea ce percepe ca fiind o mușamalizare națională a acestor evenimente.
(pe baza a 1 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
Power and Culture: The Japanese-American War, 1941-1945
Conținutul cărții:
Putere și cultură pune în discuție ipotezele existente cu privire la războiul din Pacific. Concentrându-se pe interacțiunea dintre cultură și relațiile internaționale, unul dintre cei mai distinși cercetători ai afacerilor americano-japoneze oferă o reevaluare surprinzătoare a ceea ce a însemnat cu adevărat războiul pentru cei doi combatanți. Akira Iriye examinează pentru prima dată războiul japonezo-american din perspectiva culturală a ambelor țări, susținând că acesta a fost mai degrabă o căutare a ordinii internaționale decât o urmărire nemiloasă a puterii.
Teza sa este îndrăzneață, deoarece demonstrează în mod convingător că, pe tot parcursul războiului, mulți lideri japonezi au împărtășit cu omologii lor americani o viziune în esență wilsoniană a cooperării internaționale. Pe măsură ce războiul se apropia de sfârșit, acești oameni de stat au început să planifice o structură mondială de cooperare care era remarcabil de asemănătoare cu ideile factorilor de decizie americani. Într-adevăr, după cum arată Iriye, succesul uimitor al relațiilor postbelice japonezo-americane poate fi înțeles doar în lumina unei convergențe profunde a idealurilor lor.
Iriye și-a tras concluziile din cercetări originale, folosind arhive oficiale japoneze și documente americane recent declasificate. Acestea oferă o perspectivă complet nouă asupra modului în care liderii ambelor țări vedeau de fapt războiul pe care îl duceau.
