Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea „The Fortnight in September” este un roman fermecător și atemporal care explorează dinamica unei familii engleze din clasa de mijloc în timpul vacanței lor anuale la mare. Proza sa simplă, dar lirică, surprinde legăturile profunde dintre membrii familiei și reflectă asupra temelor timpului, schimbării și importanței relațiilor.
Avantaje:Mulți cititori au lăudat stilul de scriere captivant și liric al autoarei, exprimând că romanul este emoționant, dulce și frumos scris. Oferă un portret bogat al vieții de familie și observații culturale ale Angliei dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Personajele sunt relatabile, iar cartea evocă nostalgie și căldură, făcând-o o lectură plăcută, mai ales în perioadele stresante. Este recomandată pentru calitățile sale înălțătoare și de afirmare a vieții.
Dezavantaje:Unii recenzenți au considerat că ritmul cărții este destul de lent, numind-o uneori „lentă”. Există percepția că ar putea fi lipsită de acțiune sau de progresie a complotului, ceea ce ar putea duce la oboseala cititorului. Unii au indicat că cartea ar putea fi monotonă și că necesită răbdare pentru a aprecia dezvoltarea personajelor și introspecția.
(pe baza a 153 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
Fortnight in September
Conținutul cărții:
The Fortnight in September este scrisă de RC Sherriff, autorul cărțiiJourney's End (1929). Desfășurată în timpul Primului Război Mondial, cartea nu conține femei, eroi și iubiți - este vorba despre speranțele și temerile unui grup de bărbați obișnuiți care așteaptă într-un adăpost începerea unui atac. S-a bazat pe propriile scrisori de acasă ale lui Sherriff, iar succesul său s-a datorat în parte capacității sale de a recrea experiența tranșeelor exact așa cum o trăise el. The Fortnight in September, scrisă la doi ani după Journey's End, pune și ea accentul pe oameni reali care duc vieți reale. Dar atmosfera nu putea fi mai diferită, întruchipând genul de normalitate banală pe care și-o doreau bărbații din tranșee - viața domestică de la 22 Corunna Road din Dulwich, călătoria cu trenul prin Clapham Junction către coasta de sud, cele două săptămâni petrecute în chirie și mersul la plajă în fiecare zi. Singurul regret al familiei este că își părăsește grădina unde, ne putem imagina, pentru că este septembrie, daliile sunt la apogeul lor: în timp ce trec cu trenul, au o privire asupra grădinii lor din spate, unde „o rază de soare a căzut prin pasajul lateral și a luminat tufa de asteri albi de lângă măr”. La asta tânjeau soldații din Primul Război Mondial; el își imagina că pentru asta lupta și că la asta se va întoarce (așa cum, de fapt, a făcut Sherriff).
Ideea romanului i-a venit la Bognor Regis: urmărind mulțimile care treceau și întrebându-se cum era viața lor acasă, „a început să simtă mâncărimea de a lua una dintre acele familii la întâmplare și de a construi o poveste imaginară despre vacanța lor anuală la mare.... Am vrut să scriu despre oameni simpli, necomplicați, care fac lucruri normale”. Sherriff adaugă, în memoriile sale No Leading Lady (din care câteva pagini sunt retipărite la începutul ediției Persephone a revistei The Fortnight din septembrie): „Povestea era una simplă: o mică familie suburbană în vacanța lor anuală de două săptămâni la Bognor: soț și soție, o fiică adultă care lucra la o croitoreasă, un fiu care tocmai începuse să lucreze într-un birou din Londra și un băiat mai mic care era încă la școală. Era o relatare zilnică a vacanței lor, de la ultima seară petrecută acasă până în ziua în care își făceau bagajele pentru întoarcere; cum ieșeau în fiecare dimineață din pensiunea lor șubredă și coborau la mare; cum tatăl își găsea speranța pentru viitor în scurta sa libertate de munca monotonă; cum copiii găseau romantism și aventură; cum mama, speriată de mare, încerca să-i facă pe ceilalți să creadă că se bucura de ea”. The Fortnight in September a fost o carte foarte curajoasă de scris, pentru că nu era în mod evident „despre” nimic, cu excepția „dramei nedramaticului”.
Și totuși, măreția romanului constă în faptul că este vorba despre fiecare dintre noi: toată viața umană se află aici, în descrierea aparent simplă a vacanței anuale a familiei în Bognor. Sherriff nu pomenește niciodată de politică în The Fortnight in September. Însă, în întreaga carte, există sentimentul că obișnuința familiei Stevens ar putea fi amenințată și că Sherriff o sărbătorește cât mai poate. În această privință, The Fortnight in September exprimă într-adevăr „geniul unui popor”, după cum spunea Spectator în 1931, când criticul său concluziona: „Iată un subiect care ar fi putut fi tratat satiric, inteligent, condescendent, sentimental. Dar dl Sherriff îl abordează cu prospețime și îl face universal. Simpatia cu care este privit fiecare personaj este atât de perfectă, încât chiar și cele mai neînsemnate detalii ale sale îți aduc un nod în gât. Mulți vor saluta această carte, care exprimă geniul unui popor.
