Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea este descrisă ca fiind provocatoare și provocatoare din punct de vedere intelectual, oferind o perspectivă profundă asupra ascultării și a legăturilor dintre sunet, gândire și cultură. Cartea cuprinde discuții despre gânditori istorici precum Descartes, Müller și Helmholtz și subliniază complexitatea și bogăția experiențelor auditive. Cu toate acestea, informațiile dense pot fi copleșitoare pentru cititorii ocazionali și sunt mai potrivite pentru audiențe mai academice.
Avantaje:⬤ Idei provocatoare care provoacă înțelegerea ascultării
⬤ discuții pătrunzătoare despre sunet, gândire și cultură
⬤ conținut bogat care se adresează gânditorilor serioși.
Dezavantaje:⬤ Informațiile dense și complexe pot fi copleșitoare
⬤ nu sunt ușor de digerat pentru cititorii ocazionali
⬤ se adresează în principal unui public de nișă de „gânditori înrăiți”.
(pe baza a 3 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
Reason and Resonance: A History of Modern Aurality
Conținutul cărții:
Cum a ajuns urechea să joace un rol central în cultura și raționalitatea modernă.
Auzul a fost considerat în mod tradițional ca fiind al doilea simț - cumva mai puțin rațional și mai puțin modern decât primul simț, vederea. Rațiunea și rezonanța explodează acest mit prin reconstruirea procesului prin care urechea a ajuns să joace un rol central în cultura și raționalitatea modernă.
În ultimii patru sute de ani, auzul a fost înțeles ca implicând rezonanța simpatică dintre aerul care vibrează și diferitele părți ale urechii interne. Dar apariția rezonanței ca element central al auzului modern coincide și cu triumful unui nou tip de epistemologie în care absența rezonanței este însăși condiția gândirii. Se spune că relația minții noastre cu lumea se bazează pe distanță sau, după cum sugerează chiar sinonimul pentru rațiune, pe reflecție.
Reason and Resonance urmărește genealogia acestei "animozități intime" dintre rațiune și rezonanță printr-o serie de studii de caz interconectate care implică o distribuție variată de otologi, filosofi, fiziologi, pamfletari și teoreticieni ai muzicii. Printre aceștia se numără arhitectul-zoolog din secolul al XVII-lea Claude Perrault, care a respins cartezianismul într-o carte despre sunet și auz; poetul Sturm und Drang Wilhelm Heinse și prietenul său, anatomistul Samuel S mmerring, care credeau că lichidul ventricular este interfața dintre suflet și nervul auditiv; renumitul fiziolog Johannes M ller, care a inventat conceptul de "energii ale simțurilor"; și cel mai important student al lui M ller, Hermann von Helmholtz, autor al magistralei Sensations of Tone. Erlman discută, de asemenea, despre principalii gânditori ai auralității din secolul al XX-lea, printre care Ernst Mach, Georg von B k sy, inginer în comunicații și susținător al primei teorii a auzului prin unde nerezonante, G nther Anders, activist politic și filosof, și Martin Heidegger.
