Recunoștința: O istorie intelectuală

Recenzii ale cititorilor

Cartea lui Leithart, „Recunoștința: O istorie intelectuală”, oferă o explorare academică aprofundată a conceptului de recunoștință de-a lungul istoriei occidentale, de la societățile antice la discuțiile filosofice contemporane. Narațiunea evidențiază evoluția și semnificația recunoștinței, în special dintr-o perspectivă creștină, și critică noțiunile moderne de ingratitudine. Deși captivantă și provocatoare, cartea este, de asemenea, descrisă ca o lectură provocatoare, care poate necesita o pregătire academică solidă pentru a fi apreciată pe deplin.

⬤ Oferă o explorare istorică unică a recunoștinței, umplând un gol în știință.
⬤ Oferă o narațiune provocatoare care conectează diverse perspective filosofice și teologice.
⬤ Bine informată și pătrunzătoare, demonstrând sensibilitatea interpretativă a lui Leithart și înțelegerea profundă a textelor.
⬤ Încearcă să povestească modernitatea într-un mod care să o conecteze la valorile creștine, prezentând o cale de urmat plină de speranță.

⬤ Considerată o lectură academică dificilă, care poate să nu fie pe placul publicului larg.
⬤ Cuprins de referințe care pot pune la încercare cititorii mai puțin familiarizați.
⬤ Unii cititori pot considera teza prea optimistă în ceea ce privește posibilitatea unei modernități teiste.
⬤ Abordarea creștin-centrică a narațiunii poate părea totalitară pentru unii.

(pe baza a 2 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Gratitude: An Intellectual History

Conținutul cărții:

Recunoștința este adesea înțeleasă mai degrabă ca o etichetă decât ca o etică, o emoție mai degrabă decât o politică. Nu a fost întotdeauna așa.

De la Seneca la Shakespeare, recunoștința a fost o virtute publică. Cercul de binefacere și întoarcerea serviciilor au contribuit la consolidarea societății. Dar, la începutul erei moderne, gânditorii europeni au început să imagineze o economie politică eliberată de povara recunoștinței.

Deși această regândire a făcut parte dintr-un proces mai amplu de secularizare, a fost, de asemenea, un produs secundar distorsionat al unui impuls înrădăcinat în cele din urmă în învățăturile lui Iisus și ale apostolului Pavel. Creștinii credeau că Dumnezeu se află în centrul cercului recunoștinței.

Dumnezeu era obiectul mulțumirii, iar Dumnezeu dăruia prin har. Astfel, creștinii au învățat că harul a anulat datoriile opresive ale unei recunoștințe pur politice. Recunoștința: An Intellectual History examinează concepțiile schimbătoare ale recunoștinței de la Homer până în prezent.

Astfel, Peter J. Leithart evidențiază impactul cultural profund al „ingratitudinii” creștine timpurii, eliberarea omenirii de legăturile de reciprocitate socială și politică de către un Dumnezeu binevoitor care a dăruit - și care continuă să dăruiască - cu grație.