Red Set: O istorie a bandei celor patru

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o explorare captivantă și bine documentată a Gang of Four, evidențiindu-le muzica, filozofiile politice și influențele artistice. Ea îmbină istoria trupei cu discuții teoretice, fiind o resursă valoroasă pentru înțelegerea impactului lor asupra muzicii populare.

⬤ captivantă și bine documentată
⬤ perspectivă valoroasă asupra istoriei și influenței formației
⬤ combină analiza muzicală cu teoria politică
⬤ discuții pătrunzătoare despre influențele culturale
⬤ bine scrisă și ușor de citit.

Unii cititori pot găsi copleșitoare referințele academice și discuțiile teoretice; s-ar putea să nu fie pe placul celor care caută o biografie pur muzicală, fără contextul socio-politic.

(pe baza a 1 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Red Set: A History of Gang of Four

Conținutul cărții:

Lungmetrajul „Entertainment” al trupei Gang of Four a fost numit de Rolling Stone unul dintre cele mai bune 100 de albume ale anilor '80.

În toamna anului 1976, doi tineri universitari britanici, studenți la Arte Plastice, au călătorit la New York. Scopul principal al călătoriei a fost ca cei doi să viziteze muzeele orașului și, în același timp, să își extindă domeniile de studiu respective. Prin intermediul unei serii de cunoștințe, cei doi au ajuns să locuiască la unul dintre jurnaliștii punk de pionierat din New York. Călătoria s-a transformat într-o serie de vizite la Muzeul de Artă Modernă, ziua, și la CBGBs, epicentrul punk, noaptea. Din acest amestec improbabil a apărut Gang of Four.

Red Set analizează arta și muzica care au inspirat formarea Gang of Four și, la rândul său, ia în considerare valurile multiple de muzicieni care vor fi influențați de grup. Sunt explorate o serie de întrebări. Ce stiluri de muzică și artă i-au atras pe membrii grupului când erau tineri? Este posibil să se integreze perfect muzica, versurile și arta vizuală? Este imaginabil să faci muzică politică fără a avea versuri care să fie orientate în mod deschis către o problemă? Poate muzica să aibă greutate fără să fie îngreunată? Pot umorul și seriozitatea să ocupe același cântec? Ce se poate realiza prin muzica populară... și care sunt limitele?