Reiner Schrmann și poetica politicii

Titlul original:

Reiner Schrmann and the Poetics of Politics

Conținutul cărții:

Gândirea lui Reiner Schurmann este, cum ar spune el însuși, "fixată pe un loc monstruos". Ea rămâne concentrată și situată între natalitate și mortalitate, trăsăturile ultime care condiționează viața umană. Această carte urmărește contururile gândirii lui Schurmann în magnum opus-ul său, HEGEMONIILE RUPTE, pentru a descoperi posibilitatea unei politici care rezistă tendinței hegemonice de a enunța principii care așează lumea și relațiile noastre reciproce într-o ordine violentă.

Cartea lui Long calcă pe urmele lui Oedip care, recunoscându-și în mod abject finitudinea, se împiedică de posibilitatea unei alte politici cu ajutorul fiicelor sale de la Colonus. Calea către această altă politică, creată în colaborare și, prin urmare, poetică, începe cu o întâlnire cu Aristotel, un gânditor pe care Schurmann îl citește cel mai adesea ca fondator al metafizicii hegemonice, dar a cărui gândire se dezvăluie ca fiind vie la începuturi în moduri care deschid noi posibilități pentru comunitatea umană.

Această întoarcere la începuturi duce, la rândul său, la Plotin, pe care Schurmann îl citește ca marcând destituirea hegemoniei antice a principiului parmenidian al Unului. Prin aducerea lecturii inovatoare și convingătoare a lui Schurmann a poemului lui Rene Char, "Rechinul și pescărușul", în dialog cu Plotin, ajungem să descoperim puterea simbolurilor de a transforma realitatea și de a ne deschide către noi constelații de comunitate posibilă. În Plotin, acolo unde ne așteptam să întâlnim un sfârșit, experimentăm un nou mod de a gândi natalitatea în termenii a ceea ce în limbajul lui Char vine ca nupțial. După ce am fost astfel treziți la puterea simbolurilor, suntem pregătiți să experimentăm modul în care, la Kant, ființa însăși ajunge să se exprime ca plurivocă într-un mod care dezvăluie cât de delirant patologic este să încerci să desfășori principii univoce într-o lume plurivocă. Acest lucru ne deschide spre ceea ce Schurmann numește "singularizarea viitoare", o formulare care face referire la un mod de comportament care se simte ca acasă în locul devastat dintre natalitate și mortalitate. Ne întoarcem astfel la Oedip de la Coloneu, dar nu numai la el. Mai degrabă, indică relația care apare pentru o vreme între Antigona, Ismene și Oedip, pe măsură ce navighează între exilul lor din Teba și locul de odihnă final al lui Oedip lângă Atena.

Aici, după ce am fost treziți la puterea unei politici poetice, asistăm la trei momente simbolice de atingere între Oedip și fiicele sale, prin intermediul cărora am putea discerne ceva din noile posibilități pe care o politică poetică ni le deschide dacă ne stabilim în locul devastat care ne condiționează existența, împreună.