Remaking the Presidency: Roosevelt, Taft și Wilson, 1901-1916

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o analiză aprofundată a președințiilor lui Theodore Roosevelt, William Howard Taft și Woodrow Wilson în timpul erei progresiste. Ea susține că personajele și experiențele lor individuale, alături de contextul istoric mai larg, le-au modelat președințiile și capacitatea lor de a exercita puterea în ciuda resurselor limitate. Scriitura este captivantă, în special în ceea ce îl privește pe Taft, iar organizarea cărții ajută la înțelegerea argumentelor sale complexe.

Excelentă discuție despre președinții erei progresiste, în special Roosevelt și Taft. Autorul prezintă o analiză interesantă a modului în care caracterul personal a influențat puterea politică. Cartea este bine organizată, facilitând înțelegerea argumentelor complexe. Este o lectură plăcută și contribuie la o înțelegere mai profundă a epocii și a liderilor săi.

Unii ar putea găsi selecția de cazuri insuficientă pentru generalizări ample. Cartea include ocazional afirmații irelevante care pot deturna din argumentul principal.

(pe baza a 3 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Remaking the Presidency: Roosevelt, Taft, and Wilson, 1901-1916

Conținutul cărții:

Într-o perioadă a istoriei americane marcată de primatul Congresului, pasivitatea prezidențială și ostilitatea față de acțiunea guvernamentală, Theodore Roosevelt și Woodrow Wilson au devenit președinți emblematici prin leadership activist. Peri Arnold, una dintre cele mai importante cercetătoare în domeniul prezidențial, merge dincolo de biografi pentru a explica ce l-a diferențiat cu adevărat pe Roosevelt de predecesorul său William McKinley, cum s-a diferențiat Wilson de succesorul său Warren G. Harding și cum l-am putea înțelege mai bine pe uitabilul William Howard Taft.

Acesta este primul studiu comparativ al celor trei președinți ai Epocii progresiste, care examinează contextul în care au servit, evoluția rolului instituțional al președinției și caracteristicile personale ale fiecărui om. Arnold explică de ce Roosevelt și Wilson au urmărit roluri activiste, cum au obținut mijloacele necesare pentru o conducere eficientă într-un rol care nu fusese susținut anterior și cum fiecare dintre cei trei a negociat curenții încrucișați ai instituțiilor și politicii în schimbare cu rezultate complet diferite.

Arnold descrie scena politică americană de la începutul secolului al XX-lea, caracterizată prin slăbirea organizațiilor de partid, creșterea grupurilor de interese și a presei scrise, precum și prin creșterea cererilor de reformă. El arată cum președinții Epocii Progresiste au marcat o tranziție de la mecanismele de control și echilibru ale secolului al XIX-lea la rolul prezidențial expansiv al secolului al XX-lea, chiar dacă cererile de conducere executivă erau în contradicție cu mijloacele președinției de a lua măsuri independente.

Fiecare dintre acești președinți a fost provocat în mod unic să experimenteze noul potențial al funcției de independență politică față de partid și Congres, iar Arnold explică modul în care fiecare a trebuit să își justifice autoritatea pentru o astfel de experimentare. El arată, de asemenea, cum s-au reflectat acțiunile lor în studii de caz politice specifice: Northern Trust și modernizarea navală sub Roosevelt, reforma tarifară și dezbaterea Pinchot/Ballinger privind conservarea sub Taft, precum și Federal Reserve și Federal Trade Commission sub Wilson.

În cele din urmă, Arnold arată modul în care agitația din acea perioadă a afectat atât președinția, cât și președinții în funcție și modul în care aceștia, la rândul lor, au afectat politica progresistă. Mai important, el ne ajută să înțelegem mai bine doi președinți care continuă să inspire politicieni de diferite orientări și leagă stilurile lor de conducere de dezvoltarea modernă a președinției.