Resounding the Sublime: Muzica în literatura engleză și germană și teoria estetică, 1670-1850

Titlul original:

Resounding the Sublime: Music in English and German Literature and Aesthetic Theory, 1670-1850

Conținutul cărții:

Cum sună sublimul? Armonios, discordant, zgomotos, foșnitor, tăcut? Miranda Eva Stanyon recitește și răsună această categorie estetică crucială în literaturile engleză și germană ale lungului secol al XVIII-lea dintr-o perspectivă muzicală și arată cum sublimul sonor se află în centrul unui discurs central și transformator. Pentru ascultătorii Iluminismului și ai epocii romantice, sublimul muzical reprezenta o întâlnire sonoră de tipul celei mai extreme, una care testa ceea ce oamenii erau capabili să simtă, să imagineze, să gândească și, prin urmare, să devină.

Sublimul și muzica nu au cântat întotdeauna din aceeași foaie de imn, observă Stanyon. Ea descrie o intimitate antagonică între cele două, de la creșterea sublimului la proeminență la sfârșitul secolului al XVII-lea, prin tulburările asociate cu Kant la sfârșitul secolului al XVIII-lea și reverberațiile lor în secolul al XIX-lea. Oferind lecturi ale textelor canonice de Longinus, Dryden, Burke, Klopstock, Herder, Coleridge, De Quincey și alții, alături de figuri mai puțin cunoscute, ea arată cum sublimul literar a fost inextricabil din cultura muzicală, de la cântece populare și balade la psalmodie, muzică sacră policorală și operă. Profund interdisciplinară, Resounding the Sublime pune literatura în dialog cu studiile de sunet, muzicologia și istoria intelectuală și culturală pentru a oferi noi perspective asupra sublimului ca fenomen care a traversat media, disciplinele și culturile.

Un studiu interdisciplinar al sunetului în istorie, cartea recuperează varietăți ale sublimului cruciale pentru înțelegerea atât a perioadei pe care o acoperă, cât și a genealogiei discursurilor estetice moderne și postmoderne. Rezonând sublimul, Stanyon dezvăluie un fenomen care a fost întotdeauna deja rezonant. Sublimul apare nu doar ca estetică a celor violent puternici, a celor iraționali sau nereprezentabili, ci și ca un discurs variat, cu tonuri concurente disonante, armonioase, foșnitoare, zgomotoase și tăcute, un discurs în care muzica și sunetul ilustrează diviziuni profunde cu privire la probleme de putere, rațiune și reprezentare.