Revoluție aproape dincolo de orice expresie - Persuasiunea lui Jane Austen

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o analiză profundă a romanului „Persuasiunea” de Jane Austen, însă opiniile cu privire la accesibilitatea sa și la publicul țintă variază. În timp ce unii cititori apreciază profunzimea sa academică, alții o consideră mai potrivită pentru studiul academic decât pentru cititorii ocazionali.

Cartea oferă informații valoroase despre procesul de scriere al lui Austen și este bine apreciată de cercetători. Unii cititori au găsit-o plăcută atunci când a fost abordată mai degrabă ca o narațiune decât ca un text academic.

Mulți cititori consideră că această carte este prea academică și că se adresează în primul rând studenților sau cercetătorilor, ceea ce o face mai puțin atractivă pentru cititorii generali. Prețul său ridicat și lungimea sa limitată au fost, de asemenea, puncte de dispută.

(pe baza a 3 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Revolution Almost Beyond Expression - Jane Austen's Persuasion

Conținutul cărții:

A lăuda romanele lui Jane Austen doar ca capodopere stilistice înseamnă a le dezbrăca de contextele istorice, culturale și literare care altfel le-ar putea lumina. Concentrându-se în principal asupra textului politic, istoric, satiric, activ intertextual și profund sexualizat din Persuasion, Jocelyn Harris încearcă să reconcilieze așa-numita insignifianță a conținutului său cu statutul său canonic ridicat, deoarece interacțiunile lui Austen cu lumile reale și imaginare o dovedesc a fi inovatoare, chiar revoluționară.

Această carte răspunde afirmațiilor frecvente conform cărora conținutul lui Austen este limitat; că, fiind needucată și femeie, ea nu putea scrie decât în mod inconștient, realist și autobiografic despre ceea ce știa; că politica ei națională și sexuală era reacționară; și că romanele ei servesc în principal drept refugii din realitate. Astfel de idei au apărut din lecturi literale ale scrisorilor lui Austen, din reprezentarea ei de către familie ca un geniu blând și neînvățat și din presupunerea că nu putea scrie despre războaiele napoleoniene. Persuasiunea este, totuși, impregnată de referințe la război, precum și la pace.

Harris sugerează că Persuasiunea poate răspunde recenziei lui Walter Scott la Emma, corespondenței lui Austen cu Fanny Knight, recenziilor ostile la The Wanderer a lui Frances Burney, atacurilor contemporane la adresa romanului și propriei sale apărări a ficțiunii în Northanger Abbey. Autocritică în revizuire, Austen face apel la Byron, Shakespeare, Napoleon și Cook pentru a modifica construcțiile masculinității engleze din timpul războiului, precum Nelson al lui Southey. În mod similar, critica sa la adresa primelor trei romane ale lui Scott confirmă faptul că atitudinea sa față de clasă și gen este departe de a fi reacționară.

Persuasiunea dezvăluie patriotismul lui Austen, lirismul ei de pionierat și speranțele ei pentru egalitatea sexuală. Deși, la fel ca Turner, ea portretizează Lyme ca fiind sublim și deschis la schimbare, ea atacă Bath, un oraș umbrit de mortalitate și corupție, cu o indignare sălbatică caracteristică satirei contemporane. Persuasiunea schițează o societate fondată pe merit și justiție distributivă, a cărei trecere de la suferință la bucurie derivă nu atât din propria sa viață, cât mai ales din reînvierile sezoniere ale tragicomediilor târzii ale lui Shakespeare, din convingerile sale religioase și din durerea și jubileul amestecate ale națiunii după Waterloo. Harris se bazează pe informații noi pentru a susține că Austen este o autoare orientată spre exterior, conștientă de intertextualitate și remarcabil de conștientă de sine.