Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea „After the Flood” de Robert Polidori surprinde consecințele devastatoare ale uraganului Katrina printr-o colecție extinsă de fotografii puternice și detaliate. Criticii elogiază meritul artistic și impactul emoțional al cărții, subliniind capacitatea lui Polidori de a transmite frumusețe și tragedie prin imaginile sale. Există preocupări cu privire la calitatea reproducerii imaginilor, care, în opinia unora, a afectat experiența generală. Cartea reprezintă o piesă importantă atât pentru pasionații de artă, cât și pentru cei familiarizați cu New Orleans.
Avantaje:⬤ Imagini puternice și emoționante care spun o poveste a devastării.
⬤ Fotografii detaliate și frumoase care evocă emoții puternice.
⬤ Coerența tematică și aranjarea eficientă a imaginilor.
⬤ Măiestrie în surprinderea tăcerii și a urmărilor unui dezastru.
⬤ Format mare, impresionant, potrivit pentru expunerea pe măsuța de cafea.
⬤ Inspirațional pentru cei interesați de fotografie și artă.
Dezavantaje:⬤ Calitate slabă a reproducerii, cu puncte litografice mari care afectează claritatea și rezoluția.
⬤ Lipsa legendelor, lăsând privitorii să interpreteze imaginile fără context.
⬤ Unele recenzii menționează redundanță în imaginile prezentate.
⬤ Costul ridicat și greutatea mare îl fac mai puțin accesibil unui public mai larg.
(pe baza a 20 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
Robert Polidori: After the Flood
Conținutul cărții:
La sfârșitul lunii septembrie 2005, Robert Polidori a călătorit la New Orleans pentru a înregistra distrugerile provocate de uraganul Katrina și de digurile rupte ale orașului. A găsit străzile pustii și, fără electricitate, sinistru de întunecate.
A doua zi a început să fotografieze, casă cu casă: „În toate locurile în care am intrat, ușile erau pur și simplu deschise. Acestea fuseseră deschise de ceea ce eu numesc în mod colectiv „armata”, de vreo 20 de membri ai Gărzii Naționale din New Hampshire, 15 polițiști din Minneapolis, 20 de pompieri din New York... La poate jumătate sau o treime din cele în care am intrat, cred că ocupanții fuseseră acolo înainte.
Și unii dintre ei au lăsat anumite amintiri funerare înainte să plece. Poate că imediat după retragerea apelor au avut ocazia să se întoarcă la locul lor și să vadă și să realizeze că nu merită să salveze nimic.” Printre toate acestea, Polidori a găsit ceva ce merită salvat, a creat memento-uri pentru cei care nu s-au putut întoarce, documentând epavele paradoxal de frumoase.
În termeni clasici, el a găsit ruine. Casele abandonate pe care le-a înregistrat erau încă pline de apă când a intrat și când a învățat (prin încercare și eroare, un proces care a inclus și găsirea unui cadavru) limbajul semnelor și codurilor în care salvatorii au vopsit cu spray pereții fiecărei case.
El consideră fotografiile rezultate ca fiind munca unui martor psihologic, care cartografiază viețile celor absenți și decedați prin ceea ce a mai rămas din bunurile și casele lor.
