Rocking the Classics: Rock-ul progresiv englez și contracultura

Recenzii ale cititorilor

Cartea lui Edward Macan este o explorare cuprinzătoare și savantă a rock-ului progresiv, concentrându-se în principal pe scena britanică a anilor 1970. Cartea este bine documentată și oferă analize pătrunzătoare ale pieselor și artiștilor cheie, dar este criticată pentru stilul de scriere arid, concentrarea îngustă și omiterea contribuțiilor importante din afara Marii Britanii la acest gen.

⬤ O analiză cuprinzătoare și pătrunzătoare a rock-ului progresiv și a contextului său cultural.
⬤ Cercetare meticuloasă și stil de scriere clar.
⬤ Definiție bine definită a rock-ului progresiv care facilitează discuția.
⬤ O discografie valoroasă și liste de personal incluse.
⬤ Reprezintă o contribuție academică semnificativă la înțelegerea genului.

⬤ Se concentrează foarte mult pe formațiile britanice din anii 1970, ignorând în mare măsură contribuțiile importante ale rock-ului progresiv din afara Marii Britanii.
⬤ Stilul de scriere este considerat arid și prea tehnic, ceea ce poate îndepărta unii cititori.
⬤ Unele evoluții cheie în rock-ul progresiv de după 1980 sunt trecute cu vederea sau ignorate.
⬤ Probleme de calitate fizică în unele exemplare, cum ar fi pagini lipsă și imagini de calitate slabă.

(pe baza a 17 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Rocking the Classics: English Progressive Rock and the Counterculture

Conținutul cărții:

Puține stiluri de muzică populară au generat atâtea controverse precum rock-ul progresiv, un gen muzical de care ne amintim cel mai bine astăzi pentru spectacolele sale gigantice, fascinația sa pentru subiectele epice extrase din literatura științifico-fantastică, mitologică și fantastică și, mai presus de toate, pentru încercările sale de a combina simțul spațiului și amploarea monumentală ale muzicii clasice cu puterea și energia brută a rock-ului. Virtuozitatea uluitoare și concertele live spectaculoase au făcut ca muzica să fie extrem de populară printre fani în anii 1970, care au văzut trupe precum King Crimson, Emerson, Lake and Palmer, Yes, Genesis, Pink Floyd și Jethro Tull aducând un nou nivel de profunzime și sofisticare rock-ului. Pe de altă parte, criticii au catalogat concertele elaborate ale acestor formații drept indulgențe și materialiste. Aceștia au considerat încercările de fuziune clasic/rock ale rock-ului progresiv drept elitiste, o trădare a originilor populiste ale rock-ului.

În Rocking the Classics, primul studiu cuprinzător al istoriei rock-ului progresiv, Edward Macan reunește teoria culturală, muzicologia și critica muzicală, luminând modul în care rock-ul progresiv a servit drept expresie vitală a contra-culturii de la sfârșitul anilor 1960 și 1970. Începând cu o descriere a condițiilor culturale care au dat naștere stilului rock progresiv, el examinează modul în care pasiunea hipioților pentru halucinogene, disprețul lor pentru muzica pop aprobată de establishment și fascinația lor pentru muzica, arta și literatura culturii înalte au contribuit la acest nou gen interesant. Acoperind un deceniu de muzică, Macan urmărește dezvoltarea rock-ului progresiv de la mijlocul și până la sfârșitul anilor '60, când formații psihedelice precum Moody Blues, Procol Harum, The Nice și Pink Floyd au pus bazele stilului rock progresiv, și continuă până la apariția stilului rock progresiv matur, marcat de lansarea în 1969 a albumului King Crimson In the Court of the Crimson King. Această "epocă de aur" și-a atins apogeul artistic și comercial între 1970 și 1975 în muzica unor formații precum Jethro Tull, Yes, Genesis, ELP, Gentle Giant, Van der Graaf Generator și Curved Air.

La rândul său, Macan explorează convențiile care guvernează rock-ul progresiv, inclusiv dimensiunile vizuale ale coperților albumelor și ale concertelor, versurile și temele conceptuale, precum și importanța combinării muzicii, a motivelor vizuale și a expresiei verbale pentru a transmite o viziune artistică coerentă. El examinează istoria culturală a rock-ului progresiv, luând în considerare rădăcinile sale într-o subcultură boemă engleză și creșterea sa fulminantă în popularitate în rândul unei legiuni de fani din America de Nord și Europa continentală. În cele din urmă, autorul abordează chestiuni legate de receptarea critică, susținând că reacția în mare parte negativă a criticilor la rock-ul progresiv spune mult mai multe despre propria lor ambivalență față de moștenirea contraculturii decât despre muzica în sine.

Un tur captivant printr-o epocă de muzică extravagantă, halucinantă și explozivă din punct de vedere cultural, Rocking the Classics aruncă o lumină nouă asupra genului de rock progresiv, în mare parte neînțeles.