Titlul original:
Sarojini Naidu - The Golden Threshold: ''Your name within a nation's prayer, Your music on a Nation's tongue''
Conținutul cărții:
Sarojini Chattopadhyay s-a născut într-o familie bengaleză din Hyderabad, India, pe 13 februarie 1879, fiind cea mai mare dintre cei opt frați. Familia era foarte respectată în Hyderabad și erau artiști consacrați.
Naidu a promovat examenul de maturitate la Universitatea din Madras și a luat o pauză de patru ani de la studii.
În 1895, H. E. H. the Nizam's Charitable Trust, fondat de cel de-al șaselea Nizam, Mahbub Ali Khan, i-a oferit șansa de a studia în Anglia, mai întâi la King's College din Londra și apoi la Girton College din Cambridge.
Chiar și în această perioadă timpurie a fost o activistă socială. În Anglia a lucrat ca sufragistă și a fost atrasă pentru prima dată de mișcarea hindusă a Congresului Național Indian pentru independența Indiei față de dominația colonială britanică.
Naidu a devenit parte a mișcării naționaliste indiene și a fost o adeptă a lui Mahatma Gandhi și a ideii sale de swaraj (o Indie fără sistemele sale de administrație colonială).
A început să scrie la vârsta de 12 ani. Piesa ei, "Maher Muneer", scrisă în persană, l-a impresionat pe Nawab din Hyderabad. A fost un început de bun augur.
Sarojini l-a cunoscut pe Paidipati Govindarajulu Naidu, un medic, și după ce și-a terminat studiile la vârsta de 19 ani s-a căsătorit cu el. Cuplul va avea cinci copii. Interesant este că familiile lor le-au aprobat căsătoria, chiar dacă proveneau din caste diferite, iar societatea nu era atât de tolerantă precum ar putea fi astăzi. În plus, Sarojini era din Bengal, iar Naidu din Andhra Pradesh, iar căsătoriile dintre cei din nord și cei din sud nu erau bine văzute. Din fericire, au depășit aceste probleme și atât căsnicia, cât și cariera au prosperat.
În 1905, a fost publicată prima sa colecție de poezii, "Pragul de aur".
În ciuda carierei sale politice în plină ascensiune, a găsit timp să scrie și a publicat alte câteva volume de poezii. Atât de elocventă a fost încât a devenit cunoscută drept "privighetoarea Indiei".
Sarojini a fost numită președinte al Congresului Național Indian în 1925 și a avut o influență și o figură majoră în mișcarea de independență.
Alături de alți lideri ai Congresului, printre care Gandhi și Jawaharlal Nehru, a fost arestată pentru participarea la Marșul sării din 1930. Într-adevăr, Sarojini a fost arestată frecvent de către autoritățile britanice și a petrecut, în total, multe luni în închisoare.
După independența Indiei față de stăpânirea britanică în 1947, Sarojini a fost numită guvernator al Provinciilor Unite (actualul Uttar Pradesh), devenind astfel prima femeie guvernator din India.
La 15 februarie 1949, la întoarcerea de la serviciu din New Delhi, medicii i-au recomandat să se odihnească, iar angajamentele sale oficiale au fost anulate. Starea sa de sănătate s-a deteriorat rapid și, la 1 martie, a fost supusă unei sângerări după ce s-a plâns de dureri puternice de cap.
Sarojini Naidu a murit în urma unui stop cardiac pe 2 martie 1949.
