Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea „Sclavii au nume” de Andi Cumbo-Floyd prezintă o explorare emoționantă a vieții persoanelor înrobite asociate cu plantația Bremo. Autoarea împletește complicat faptele și imaginația pentru a-i umaniza pe cei adesea reduși la simple statistici în istorie, prezentându-le poveștile cu empatie și respect. Criticii laudă cartea pentru stilul de scriere, profunzimea emoțională și importanța amintirii vieților uitate, în timp ce criticile se concentrează adesea pe amestecul de ficțiune și fapte istorice și pe ritmul narațiunii.
Avantaje:⬤ Bine scris și captivant din punct de vedere emoțional, aducând la viață persoane uitate.
⬤ Integrează cercetarea cu imaginația, permițând cititorilor să se conecteze cu figurile istorice.
⬤ Oferă o perspectivă unică asupra sclaviei și a impactului vieții pe plantații.
⬤ stârnește o reflecție profundă asupra istoriei și umanității.
⬤ Autorul dă dovadă de umilință și recunoaște limitele înregistrărilor istorice.
Dezavantaje:⬤ Unii cititori consideră că amestecul de fapte și speculații este frustrant sau nepotrivit.
⬤ Lipsa ocazională de informații detaliate face ca relatările să pară incomplete.
⬤ Critici ale tonului cărții ca fiind prea solemn sau autoimportant.
⬤ Unii au considerat că ritmul este dezorientant, fiind greu să urmărească fiecare poveste în parte.
(pe baza a 60 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
The Slaves Have Names: Ancestors of My Home
Conținutul cărții:
Au locuit cu profesori și i-au servit pe foștii președinți. Au fost zidari și asistente medicale, profesori și muncitori pe câmp, 246 de persoane deținute de un om care s-a luptat cu instituția sclaviei.
Cu toate acestea, aproape nimeni nu le cunoaște numele. Când o femeie albă începe să studieze istoria plantațiilor pe care acești oameni le-au construit, plantațiile pe care ea a crescut, descoperă că tăcerea din jurul vieții acestor oameni vorbește despre o tăcere din istoria țării sale... și din propria sa viață.
O carte de istorie, nonficțiune creativă, despre sclavia americană și moștenirea ei în Statele Unite.
"Uneori, după-amiaza târziu, mă plimb și vorbesc cu oamenii care sunt îngropați în pământul ondulat, majoritatea mormintelor lor nu sunt marcate de nicio piatră, cu excepția, poate, a două bucăți de ardezie înfipte vertical în pământ, una la cap și una la picioare, și mult timp uzate sau spălate de nume. Dar trei pietre poartă cuvinte, daruri tăiate în piatră - Ben Creasy, tâmplarul, Jesse Nicholas, pietrarul, și Primus, maistrul.
Pietrele lui Ben și Jesse sunt clare - cu numele și datele lor marcate adânc în gresie. Îi pot găsi în arhive - știu sigur cine sunt. Piatra lui Primus este mai greu de aflat.
Tradiția de la fermă spune că Primus, maistrul de la Upper Bremo, este îngropat aici, dar nu pot fi sigur. Pe piatră scrie "Prams - 12", și nu sunt sigur că se referă la acest Primus. Poate fi nepotul său, tot Primus, sau o altă persoană pe care încă nu o cunosc.
Data de 12 este cea care mă derutează - Primus pe care îl cunosc eu a trăit până la adânci bătrâneți, mult după 1812 - data morții sale este menționată - 1849. Această dată pare corectă conform înregistrărilor, dar apoi, înregistrările sunt atât de rare; este greu de știut.
Nu știu cum să solidific - să dau consistență istorică - acestor semne brute săpate adânc în piatră.".
