Serotonina

Recenzii ale cititorilor

Cel mai recent roman al lui Michel Houellebecq, „Serotonina”, prezintă o privire sumbră și introspectivă asupra vieții contemporane prin ochii protagonistului său deprimat, Florent-Claude Labrouste. Acesta abordează teme precum dragostea, singurătatea și nemulțumirea pe fundalul unei societăți în destrămare și al decăderii personale. Deși romanul este bogat în umor negru și meditații filosofice, a fost criticat pentru conținutul său explicit și proza sa meandrică, ceea ce a dus la opinii polarizate în rândul cititorilor.

Cartea este lăudată pentru umorul său negru, critica pătrunzătoare a vieții moderne și profunzimea reflecțiilor sale filosofice. Mulți cititori apreciază personajul captivant al lui Florent și modul în care Houellebecq surprinde alienarea și disperarea contemporană, cu o traducere bine realizată care sporește lizibilitatea cărții. Narațiunea include perspective profunde asupra problemelor societale și a luptelor personale care rezonează cu cititorii familiarizați cu sentimentele de depresie și dezrădăcinare.

Criticii au remarcat faptul că conținutul sexual poate fi excesiv de grafic și de obiectivant, ceea ce unii consideră dezgustător. Cititorii au subliniat, de asemenea, că povestea nu are o intrigă solidă și poate părea meandrică sau repetitivă, unii descriind-o ca pe o colecție de gânduri la nivel de suprafață, mai degrabă decât ca pe o narațiune coerentă. Traducerea a fost criticată pentru frazarea ciudată și alegerile stilistice care diminuează experiența generală de lectură.

(pe baza a 70 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Serotonin

Conținutul cărții:

Serotonina de Michel Houellebecq este un roman caustic, înspăimântător, hilar, vulgar, ofensator și incorect din punct de vedere politic despre declinul Europei, al civilizației occidentale și al umanității în general.

Profund deprimat de eșecurile sale sentimentale și profesionale, hedonistul îmbătrânit și inginerul agronom Florent-Claude Labrouste simte că "moare de tristețe". Își urăște tânăra iubită, iar sentimentul este aproape sigur reciproc; cariera sa este aproape încheiată și trebuie să se țină sub medicație pentru a face față vieții de zi cu zi.

Sufocat de singurătatea, consumerismul, hedonismul și expansiunea orașului, Labrouste decide să plece spre dealuri, întorcându-se în Normandia, unde a lucrat cândva la promovarea brânzeturilor regionale și unde a fost odată îndrăgostit și chiar - se pare acum - fericit. Acolo găsește o zonă rurală devastată de globalizare și de politicile agricole europene și întâlnește fermieri care tânjesc, ca și Labrouste însuși, după o întoarcere imposibilă la o epocă mai simplă.

Pe măsură ce fermierii se pregătesc pentru ceea ce ar putea fi o insurecție armată, devine clar că sănătatea unui corp mizerabil și a unui corp politic suferind nu sunt atât de diferite și că toate părțile s-ar putea să se grăbească spre o catastrofă pe care o întreagă farmacie de antidepresive nu o va face suportabilă.