Sfârșitul drepturilor omului

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o examinare critică a evoluției și a stării actuale a regimului drepturilor omului, sugerând că acesta este în declin. Autorul prezintă o distincție între drepturile omului autentice și regimul instituționalizat al drepturilor omului, susținând că multe norme și instituții stabilite nu au reușit să abordeze în mod eficient încălcările grave ale drepturilor omului. Narațiunea este bine documentată și convingătoare, ridicând întrebări importante cu privire la viitorul eforturilor internaționale în domeniul drepturilor omului.

⬤ Livrare promptă și stare bună a cărții
⬤ critică excelentă din partea autorului, cu o perspectivă ascuțită
⬤ bine documentată, cu o gamă largă de surse
⬤ narațiune și argumentare captivante
⬤ perspective care dau de gândit cu privire la eficiența instituțiilor pentru drepturile omului.

⬤ Cartea prezintă o viziune pesimistă asupra viitorului regimului drepturilor omului
⬤ poate pune la îndoială optimismul cititorilor cu privire la organizațiile internaționale pentru drepturile omului și impactul acestora
⬤ unii cititori pot spera la o concluzie mai puțin sumbră.

(pe baza a 4 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Endtimes of Human Rights

Conținutul cărții:

Trăim vremurile de sfârșit ale misiunii civilizatoare. Curtea Penală Internațională ineficientă și primul său procuror dezastruos, Luis Moreno-Ocampo, împreună cu eșecul în Siria al responsabilității de a proteja sunt cele mai recente dovezi nu ale unor nenorociri trecătoare, ci ale unor defecte structurale fatale ale umanismului internațional. Fie că este vorba de creșterea numărului de atacuri mortale asupra lucrătorilor umanitari, de torturarea și "dispariția" suspecților al-Qaeda de către oficialii americani, de nerespectarea dreptului internațional de către state precum Sri Lanka și Sudan sau de eșecul tribunalului Khmerilor Roșii de la Phnom Penh, perspectiva unei lumi unice în temeiul dreptului secular al drepturilor omului se îndepărtează. Ceea ce părea un răsărit este de fapt un apus de soare. Bazele normelor liberale universale și ale guvernanței globale se prăbușesc. --Într-o carte care este în același timp pasională și provocatoare, Stephen Hopgood susține, împotriva înțelepciunii convenționale, că ideea drepturilor universale ale omului a devenit nu numai neadaptată la realitățile actuale, dar și prea ambițioasă și lipsită de reacție. O schimbare în balanța globală a puterii, în detrimentul Statelor Unite, subminează și mai mult fundamentele pe care se bazează regimul global al drepturilor omului.

Declinul american expune contradicțiile, ipocriziile și slăbiciunile care stau la baza încercării de a impune acest regim în întreaga lume și deschide calea pentru actorii religioși și suverani care reapar să conteste drepturile omului. Din punct de vedere istoric, scrie Hopgood, normele umaniste universale au inspirat un sentiment de religiozitate seculară în rândul noilor clase de mijloc ale unei Europe care se moderniza rapid. Drepturile omului au fost produsul unei anumite viziuni asupra lumii (vest-europeană și creștină) și al unor momente istorice specifice (umanitarismul în secolul al XIX-lea, urmările Holocaustului). Acestea au fost un antidot la o contradicție tulburătoare - coexistența credinței în progres cu violența îngrozitoare și inegalitatea crescândă. Hopgood afirmă că obsolescența acestui scop fondator în lumea globalizată modernă a transformat instituțiile create pentru a-l îndeplini, cum ar fi Comitetul Internațional al Crucii Roșii și, recent, Curtea Penală Internațională, în structuri de autoperpetuare a puterii și autorității intermitente care maschează lipsa lor de legitimitate democratică și ineficiența lor sistematică. În cel mai bun caz, acestea oferă ajutor în situații extraordinare de mare suferință; altfel, ele servesc un amestec de speranță falsă și lipsă de responsabilitate, susținute de drepturile omului ca marcă globală. The Endtimes of Human Rights va fi cu siguranță controversată.

Hopgood face o pledoarie pentru o nouă înțelegere a locului unde se află speranța pentru drepturile omului, o pledoarie care deplânge promisiunea, dar respinge realitatea universalismului în favoarea unei întâlniri mai puțin previzibile cu realitățile diverse ale lumii multipolare de astăzi.