Sfârșitul drepturilor omului: Gândirea critică la început de secol (Critical Thought at the Turn of the Century)

Recenzii ale cititorilor

În prezent, nu există recenzii ale cititorilor. Evaluarea se bazează pe 6 voturi.

Titlul original:

The End of Human Rights: Critical Thought at the Turn of the Century

Conținutul cărții:

Introducerea Legii drepturilor omului a dus la o explozie a cărților despre drepturile omului, însă în literatura în plină dezvoltare nu există nicio examinare susținută a istoriei și filozofiei acestora. În același timp, în timp ce drepturile omului au triumfat pe scena mondială ca ideologie a postmodernității, epoca noastră a fost martora mai multor încălcări ale drepturilor omului decât oricare alta anterioară, mai puțin luminată. Această carte umple golul istoric și teoretic și explorează promisiunile puternice și paradoxurile tulburătoare ale drepturilor omului.

Împărțită în două părți și paisprezece capitole, cartea oferă mai întâi o istorie alternativă a dreptului natural, în care drepturile naturale reprezintă eterna luptă umană de a rezista dominației și opresiunii și de a lupta pentru o societate în care oamenii nu mai sunt degradați sau disprețuiți. La momentul nașterii lor, în secolul al XVIII-lea, și din nou în revoltele populare din ultimul deceniu, drepturile omului au devenit critica dominantă a conservatorismului dreptului. Dar energia radicală, valoarea simbolică și potențialul expansiv aparent nesfârșit al drepturilor au condus la adoptarea lor atât de către guvernele care doresc să își justifice politicile pe motive morale, cât și de către persoanele care luptă pentru recunoașterea publică a dorințelor private și au subminat scopurile acestora.

Partea a doua examinează logica filosofică a drepturilor. Drepturile, cea mai liberală dintre instituții, au fost în mare măsură neînțelese de filosofia politică și jurisprudența consacrate, ca urmare a limitărilor lor cognitive și a viziunilor etice sărace asupra subiectului individual și a legăturii sociale. Abordările liberale ale lui Hobbes, Locke și Kant sunt juxtapuse criticilor clasice ale conceptului de drepturi ale omului de către Burke, Hegel și Marx. Filosofiile lui Heidegger, Strauss, Arendt și Sartre sunt utilizate pentru a deconstrui conceptul de subiect (juridic). Semiotica și psihanaliza ajută la explorarea consecințelor catastrofale atât ale universaliștilor, cât și ale relativiștilor culturali atunci când aceștia devin convinși de corectitudinea lor. În cele din urmă, printr-o analiză a eticii alterității și cu referire la recentele încălcări ale drepturilor omului, se susține că scopul drepturilor omului este de a judeca legea și politica dintr-o poziție de transcendență morală.

Aceasta este o examinare istorică și teoretică cuprinzătoare a discursului și practicii drepturilor omului. Folosind exemple din politicile externe morale recente din Irak, Rwanda și Kosovo, Douzinas susține în mod radical că rolul defensiv și emancipator al drepturilor omului va lua sfârșit dacă nu reinventăm idealul lor utopic.