Sfinxul de pe Charles: Un an la Harvard cu Harry Parker

Recenzii ale cititorilor

Această carte oferă o privire convingătoare asupra vieții și metodelor de coaching ale lui Harry Parker, legendarul antrenor de canotaj de la Harvard. Narațiunea îmbină intuițiile personale, contextul istoric și filozofia din spatele antrenamentului de succes al lui Parker. În timp ce mulți cititori apreciază profunzimea și povestirea captivantă, unii își exprimă dorința de a analiza mai mult tehnicile lui Parker și cultura pe care a promovat-o la Harvard.

⬤ Portret în profunzime al lui Harry Parker
⬤ narațiune captivantă care se adresează atât canotorilor, cât și non-canotorilor
⬤ oferă informații valoroase despre coaching
⬤ context istoric puternic
⬤ omagiu plin de dragoste din partea foștilor sportivi
⬤ surprinde în mod eficient spiritul culturii canotajului.

⬤ Lipsește analiza detaliată a tehnicilor de antrenament
⬤ unii cititori consideră că a doua jumătate este mai slabă
⬤ poate fi prea anecdotică fără o explorare mai profundă a filosofiei de antrenament a lui Parker
⬤ referințele specifice canotajului ar putea fi necunoscute pentru unii.

(pe baza a 16 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Sphinx of the Charles: A Year at Harvard with Harry Parker

Conținutul cărții:

Harry Parker a fost probabil cea mai importantă figură a canotajului american din secolul trecut. Echipajele sale grele de la Harvard s-au clasat în fruntea ligilor mai constant decât oricare altă echipă (au câștigat regata Eastern Sprints, împotriva celor mai bune echipaje universitare, de trei ori mai des decât cel mai apropiat rival). Din momentul în care au câștigat miraculos cursa Harvard-Yale din 1963, la sfârșitul primului său an la cârmă, echipa sa nu a mai pierdut nicio cursă timp de șase ani și nu au mai pierdut în fața echipei Yale până în timpul administrației Reagan. A fost primul antrenor al echipei naționale a SUA și a supervizat cinci echipe olimpice. I-a antrenat pe fiii marilor săi vâslași din anii '60 și '70, iar la vârsta de 70 de ani încă îi făcea de rușine pe bicicletă sau alerga pe treptele stadionului Harvard. Era respectat de toți, venerat și adorat de vâslașii săi, și totuși nimeni nu părea să-l cunoască. Mitul persistent era că abia scotea un cuvânt și că doar mistica sa puternică îi făcea pe vâslașii săi mari și bărcile lor să meargă repede. Deși era o figură fundamental convingătoare, faimoasa reticență a lui Parker a făcut ca puțini să reușească să petreacă mult timp lângă el. Deoarece nu a încercat să se explice, legendele abundă: nu a îmbătrânit niciodată.

Putea controla vremea.

Putea să meargă pe apă. The Sphinx of the Charles: A Year at Harvard with Harry Parker (Sfinxul de pe Charles: Un an la Harvard cu Harry Parker) îl poartă pe cititor nu numai în interiorul sălii de sporturi de la Harvard, ci și în sala de antrenament, alături de Parker. Vedem cum a antrenat - câte cuvinte a rostit de fapt - în timp ce își ghida echipa de-a lungul unui an de antrenament și aflăm despre viața sa în sport. Vedem un paradox: Parker a rămas remarcabil de constant în ultimii patruzeci și cinci de ani, dar a evoluat constant, și-a schimbat stilul și a folosit toate mijloacele pe care le avea la dispoziție pentru a forma echipaje de campioni. Sfinxul de pe Charles pătrunde în lumea canotajului într-un mod inedit, punând cititorul pe scaunul pasagerului alături de unul dintre cei mai de succes antrenori din toate timpurile. Parker este un simbol istoric, parte a unei tradiții care datează de la începutul atletismului interuniversitar în America. Povestea lui trebuie să fie spusă. The Sphinx of the Charles este în esență o cronică a unui an petrecut cu echipa de la Harvard și un profil al lui Harry Parker așa cum era el, cu cinci ani înainte de moartea sa: confortabil în poziția sa de bătrân și maestru al sportului, reflexiv, dar nu nostalgic, în vârstă, dar aproape insensibil la îmbătrânire. Cartea se bazează pe propriile observații ale lui Ayer despre Parker din cei șapte ani în care a antrenat și s-a antrenat la sala de sporturi de la Harvard, dar mai ales dintr-un an universitar, 2008-9.

l-a urmărit timp de câteva zile în fiecare săptămână din septembrie până în iunie, observând antrenamentele atât pe apă, cât și în afara ei și interacționând cu echipa. Timpul prezent al narațiunii reflectă această imediatețe, dar și sentimentul că Parker a îndurat și continuă să îndure. Și deși Sfinxul de pe Charles nu este o biografie în sensul obișnuit, viața și cariera lui Parker au fost bogate și extraordinare și trebuie explorate. Astfel, fiecare capitol îl poartă pe cititor cu încă o lună prin anul de pregătire de la Harvard, cu descrieri vii ale antrenamentelor echipei și un sentiment al progresului către obiectivele cursei de primăvară. De pe scaunul pasagerului de lângă Parker, îi urmărim pe canotori cum abordează antrenamentele zilnice, perfecționându-și rezistența mentală și fizică, precum și lucrul cu pânzele, încercând mereu să își învingă coechipierii din echipajul de lângă ei, sub ochiul atent și megafonul mereu prezent al lui Parker. În timpul lansării, Parker face remarci pe care vâslașii nu le vor auzi niciodată: remarci despre echipaje și progresul lor, animalele sălbatice care trec pe lângă ele, amintiri despre viața sa în canotaj, râul și istoria sa, lumina soarelui pe apă. Întrețesute cu narațiunea sunt perspective istorice, descrieri ale hangarului pentru bărci și ale râului, profiluri ale altor antrenori de la Harvard și impresii ale canotorilor și antrenorilor care au lucrat cu Parker în ultimii patruzeci și cinci de ani.

Articolele din ziare și reviste dezvăluie modul în care Parker a fost descris și cum s-a dezvăluit lumii canotajului și publicului. Cititorul vede cum Parker a evoluat și totuși a rămas consecvent. Parker a fost responsabil pentru transformarea echipajului universitar într-un sport cu trei sezoane: canotorii universitari se antrenează acum în fiecare zi din septembrie până la începutul lunii iunie. Toamna au loc curse lungi, inclusiv faimoasa cursă Head of the Charles din Boston. Lunile de iarnă sunt o perioadă de antrenamente dure pe mașini de vâslit și "bazine" interioare, care durează până când gheața se sparge pe râu. Sezonul oficial al curselor "sprint" începe abia în aprilie și include două regate de campionat, cursa Harvard-Yale și (dacă câștigă unul dintre campionate) regata regală Henley din Anglia.