Singurătatea sinelui: Gândire despre Elizabeth Cady Stanton

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o examinare profundă și contemporană a contribuțiilor lui Elizabeth Cady Stanton la feminism și sufragiul femeilor, îmbinând analiza istorică cu perspective personale. Cartea surprinde complexitatea caracterului și ideilor lui Stanton, explorând în același timp contextul mai larg al mișcărilor pentru drepturile femeilor.

Textul este descris ca fiind profund, bine scris și captivant, oferind o perspectivă unică asupra istoriei. Ea subliniază în mod eficient rolul lui Stanton în sufragiul femeilor și luptele sale personale, cu anecdote și citate interesante. Cartea stimulează, de asemenea, interesul pentru explorarea în continuare a literaturii feministe.

Unii recenzenți au remarcat că cartea poate părea dezordonată și uneori se îndepărtează de temele sale principale, cum ar fi conceptul de sine. Există critici privind perspectiva autoarei asupra avortului și o dorință de organizare mai clară și de concentrare asupra anumitor idei, în special „singurătatea sinelui”.

(pe baza a 8 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Solitude of Self: Thinking about Elizabeth Cady Stanton

Conținutul cărții:

Elizabeth Cady Stanton - împreună cu tovarășa ei de arme, Susan B. Anthony - a fost unul dintre cei mai importanți lideri ai mișcării pentru obținerea votului pentru femeile americane. Dar, după cum susține Vivian Gornick în acest eseu biografic pasional și viu, Stanton este și cea mai mare gânditoare feministă a secolului al XIX-lea. Înzestrată cu o gândire filozofică suficient de amplă pentru a înțelege imensitatea pe care drepturile femeilor o abordau, Stanton a dezvoltat un devotament față de egalitate cu caracter unic american. Scrierile și viața ei arată clar de ce feminismul ca mișcare de eliberare a înflorit aici ca nicăieri altundeva în lume.

Născută în 1815 într-o familie conservatoare și privilegiată, Stanton a fost radicalizată de experiența sa în mișcarea aboliționistă. Participând la prima conferință internațională privind sclavia, care a avut loc la Londra în 1840, Stanton a rămas uimită când oficialii conferinței au refuzat să îi ofere un loc din cauza sexului său. În acel moment a realizat că în ochii lumii nu eram așa cum eram în ochii mei, eram doar o femeie. În același moment, a văzut ce însemna pentru republica americană să nu își îndeplinească promisiunea fundamentală de egalitate pentru toți. În ultima sa alocuțiune publică, The Solitude of Self (Singurătatea sinelui), (rostită în 1892), ea a pledat pentru egalitatea politică a femeilor, pe motiv că singurătatea este condiția umană și că, prin urmare, fiecare cetățean are nevoie de instrumentele necesare pentru a lupta singur pentru interesele sale.

Vivian Gornick s-a întâlnit pentru prima dată cu The Solitude of Self acum treizeci de ani. Despre acel moment, Gornick scrie: "Abia dacă știam cine a fost Stanton, cu atât mai puțin ce a însemnat acest discurs în viața ei sau în istoria noastră, dar îmi amintesc că m-am gândit cu emoție și recunoștință, când am citit aceste cuvinte pentru prima dată, la optzeci de ani după ce au fost scrise: "Începem de unde a rămas ea".

Singurătatea sinelui este o meditație profundă și distilată asupra a ceea ce face feminismul american american, din partea unuia dintre cei mai buni critici ai vremurilor noastre.