Somewhere My Love

Conținutul cărții:

La 15 august 1945, împăratul Japoniei anunță capitularea necondiționată a țării sale în fața puterilor aliate. Zeci de mii de coloniști japonezi dintr-o regiune controlată de Japonia, numită "Manchukuo", sunt abandonați de guvernul lor, care le cere chiar să își demonstreze loialitatea față de împărat prin sinuciderea lor.

Okamura Hanako, în vârstă de 13 ani, o japoneză orfană de război, este adoptată de un cuplu chinez plin de compasiune.

În 1972, relațiile dintre China și Japonia se normalizează, iar mulți orfani japonezi se întorc în Japonia, însă Hanako refuză apelul tatălui și fratelui ei de a se întoarce acasă.

Duanmu Zhengliang se naște în China de Hanako și soțul ei, Ikeda Yao, un alt orfan japonez. Acesta este șocat atunci când, adult fiind, află de ascendența sa japoneză.

Zhengliang o cunoaște pe Tong Xin, o jurnalistă inteligentă, cu principii și frumoasă, și dezvoltă sentimente pentru ea. El acceptă să acorde un interviu ziarului pentru care lucrează ea și decid să scrie un articol despre orfanii japonezi din Manciuria. Cu toate acestea, în timp ce se află în Japonia pentru un program de schimb academic, o frumoasă doctorandă pe nume Arikawa Kikumiko îi cere să rămână acolo cu ea.

Hanako este sfâșiată între cele două patrii ale sale, Japonia și China, și între legăturile sale cu părinții naturali și afecțiunea pentru părinții chinezi care au adoptat-o.

Zhengliang, un descendent al orfanilor de război japonezi, se luptă cu identitatea sa, "nici chinez, nici japonez".

De ce două generații de jurnaliști chinezi nu au precupețit niciun efort în documentarea și urmărirea istoriei orfanilor de război japonezi?

Mulți japonezi sunt descendenți ai coloniștilor japonezi din Manciuria. De ce se adună în fiecare an la periferia orașului Tokyo în fața unui monument care dă spre pământul unde au trăit strămoșii lor, intonând cântece și proclamând "Manciuria este patria noastră"?