Sonete hispanice

Recenzii ale cititorilor

Recenzile la „Sonete hispanice” de Alex Z. Salinas exprimă o profundă apreciere pentru capacitatea poetului de a evoca experiențe umane comune prin intermediul operei sale. Colecția este lăudată pentru originalitatea, profunzimea emoțională și măiestria sa complexă, care rezonează puternic cu cititorii. Salinas aduce un omagiu moștenirii sale și explorează în poezia sa teme legate de identitate și interconectare.

Poezia este originală, tandră, plină de umor și evocativă. Ea surprinde în mod eficient experiențele și emoțiile umane comune, oferind un sentiment profund de conectare la cosmos. Colecția prezintă stilul unic și măiestria lui Salinas, cu o atenție meticuloasă pentru limbaj și imagini. Există o reprezentare puternică a culturii hispanice și a temelor de identitate în toate poemele.

Nu au fost menționate dezavantaje semnificative în recenzii. Limbajul folosit este uneori complex, ceea ce ar putea să nu placă tuturor cititorilor.

(pe baza a 2 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Hispanic Sonnets

Conținutul cărții:

În colecțiile anterioare de poezii ale lui Alex Z. Salinas, acesta a inițiat o conversație între corpul politic deteriorat din interiorul său și lumile de vis bizare, uneori frumoase, ale scriitorilor, pictorilor și muzicienilor-Muze vii și moarte. În Hispanic Sonnets, cadranele sunt ridicate, mizele (oricare ar fi ele) sunt mai grele, iar corul de voci este mai puternic, mai clar. Hispanic Sonnets este în parte un omagiu adus celor venerați și în parte o întoarcere a celuilalt obraz. În secțiunea finală a acestei cărți, o serie de sonete de 15 versuri libere continuă dialogul început de Salinas în sudul Texasului sau, pentru el, în centrul inimii sale. Această colecție este visul în care poetul încă trăiește, spulberat și cusut la loc cu familie, dragoste, pierdere, mândrie și demnitate; pe scurt, Hispanic Sonnets este cartea care îl face cel mai puțin de rușine.

O notă despre sonetele hispanice

Ce este un sonet hispanic? Este un poem de 15 versuri libere, cu un ultim vers separat ca propria

Stanza. A doua și ultima strofă a fiecărui sonet hispanic - acea mică insulă singuratică făcută de om

servește drept volta sau întoarcere, ceea ce înseamnă că locul unde se termină poemul în idee, ton sau spirit

nu este neapărat acolo unde începe.

Să se știe, deci: un sonet hispanic nu este cu adevărat un sonet.

Shakespeare a transformat sonetul englez de 14 rânduri. Petrarca a perfecționat mult mai vechiul sonet de 14 linii

sonet italian. Wanda Coleman a uimit cu sonetele sale americane de 14 rânduri, care rupeau regulile, iar

Terrance Hayes a dus tradiția ei la noi înălțimi.

Primul poet laureat din Corpus Christi, Alan Berecka, m-a informat că scriitorii pe care i-a întâlnit

au scris sonete de 15 versuri numite quince sonnets. Nefiind niciodată la o quinceañera sau la un

Quinceañero, eu - un sud texan care nu vorbește spaniola - am zâmbit când am aflat acest fragment din

istorie organică a poeziei. Sonetele Quince mi s-au părut, în mod natural, inevitabile. Cele mai dulci,

cele mai tăioase mere și portocale aflate vreodată la îndemână.

Poeta Iliana Rocha, cu care am avut plăcerea să citesc la un open mic virtual, este autoarea

un frumos poem de 18 versuri (după socoteala mea) intitulat „Mexican American Sonnet”. Juan Felipe Herrera,

fost poet laureat al Statelor Unite și primul hispanic numit în acest rol, mi-a spus odată

că a eliminat virgulele dintr-un poem după ce le-a stăpânit.

În această umbră, poate, am ajuns la sonetul hispanic, al cărui nume este singura

Invenție de aici pe care o revendic. Prăpastia dintre două strofe reprezentând totul și

Nimic - cele mai rele și cele mai bune lucruri de care suntem capabili în comunitate și în singurătate.

Orice altceva rămâne inevitabil.