Soweto Blues

Recenzii ale cititorilor

În prezent, nu există recenzii ale cititorilor. Evaluarea se bazează pe 2 voturi.

Conținutul cărții:

O nouă contribuție majoră la studiul muzicii africane, Soweto Blues spune povestea remarcabilă a modului în care jazz-ul a devenit o parte esențială a luptelor din Africa de Sud în secolul al XX-lea și oferă o perspectivă fascinantă asupra legăturilor continue dintre stilurile muzicale africane și americane. Ansell ilustrează modul în care jazz-ul ocupă un loc unic în muzica sud-africană. Prin interviuri cu sute de muzicieni, ea alcătuiește o istorie narativă vibrantă, aducând la viață primele politici de rezistență, atmosfera spațiilor ilegale de spectacol, influența globală anti-apartheid a lui Hugh Masekela și Miriam Makeba, precum și tulburările post-apartheid din industria națională de radiodifuziune și de înregistrare. Cu o introducere de Abdullah Ibrahim, Soweto Blues este un tribut potrivit puterii muzicii de a inspira optimism și autoexprimare în cele mai întunecate vremuri.

DIN INTRODUCERE.

Această carte vorbește despre călătoriile - în ambele direcții - dintre sat și oraș, dintre saxofon și telefonul mobil, dintre Langa și Cape Town, dintre America și Africa care, în ultimul secol, au creat sunetul unic supranumit "jazz sud-african". Termenul în sine este controversat. La fel ca în America, unii muzicieni sud-africani conștienți de problemele politice nu apreciază termenul pentru conotațiile sale sociale. "Termenul jazz a fost folosit pentru a descrie muzica din bordeluri. Era pur și simplu un alt mod de a denigra creativitatea muzicienilor africani", spune percuționistul și compozitorul Ndikho Xaba. Și, la fel ca în restul lumii, mulți exploratori muzicali resimt constrângerile unei cutii muzicale definite din exterior.

În Africa de Sud, apartheidul a suprapus cuvântul cu alte conotații, mai sinistre. În unele contexte critice și etno-muzicologice, muzica era evaluată în funcție de gradul său de americanitate și denigrată ca fiind impură atunci când folosea idiomuri africane în compoziție sau interpretare. De asemenea, în timpul apartheidului, autoritățile albe considerau inacceptabil ca muzicienii de culoare să fie recunoscuți ca fiind capabili să interpreteze o muzică atât de "sofisticată". Astfel, anihilarea simbolică a devenit parte a punerii în scenă și difuzării hegemonice a jazzului. Cântând în spatele unui ecran la Cape Town City Hall, în timp ce un muzician alb îi mima notele, pianistul Winston Mankunku Ngozi a fost prezentat ca Winston Mann. În emisiunile radiofonice, pianistul Tony Schilder s-a auzit redenumit Peter Evans, iar trompetistul Johnny Mekoa a devenit Johnny Keen.