STARGATE ATLANTIS Nightfall

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Stargate Atlantis: Nightfall” a primit recenzii mixte din partea fanilor serialului. Mulți cititori apreciază povestea captivantă, cu ritm rapid și consideră că personajele sunt fidele omologilor lor TV. Cu toate acestea, un număr semnificativ de recenzii își exprimă dezamăgirea în ceea ce privește dezvoltarea personajelor, dialogul și anumite decizii legate de complot, sugerând că personajele nu au profunzime, iar scrisul ar putea fi plictisitor.

⬤ Accelerat și captivant de la început până la sfârșit.
⬤ Fidel personalității personajelor și tonului seriei originale.
⬤ Plin de acțiune, cu o poveste vizuală care amintește de un episod TV.
⬤ Unii cititori o consideră o lectură amuzantă și distractivă, în special pentru fanii Stargate.

⬤ Dezvoltarea slabă a personajelor, multe dintre ele părând unidimensionale.
⬤ Dialog descris ca fiind plictisitor, lipsit de spiritul și glumele din serial.
⬤ Inconsecvențe cu tradiția Stargate stabilită în complot.
⬤ Unii recenzenți au considerat că execuția generală a poveștii este fadă și lipsită de divertisment.

(pe baza a 26 recenzii ale cititorilor)

Conținutul cărții:

Stânca lui Aegis...

Decepțiile și minciunile abundă pe pașnica planetă Heruun, protejată de Wraith de generații întregi de către misteriosul lor gardian - Aegis.

Dar când planeta devine victima unei boli incurabile, iar doi membri ai echipei colonelului Sheppard dispar, secretele lui Aegis trebuie dezvăluite. Adevărul șocant amenință să destrame societatea Herunn, aducând asupra ei flagelul Wraith. Cu toate acestea, chiar și cu o navă-stup pregătită să atace, miza este mult mai mare decât soarta unei mici planete.

Căci Aegis ascunde o amenințare atât de catastrofală încât echipa Atlantis trebuie să riște totul pentru a o elimina din galaxia Pegasus...

Căderea nopții.

De jos, poarta murmură când unitatea lui Lorne păși în unduiri și, pentru o clipă lungă, Sam simți o furnicătură la baza picioarelor; aproape că se legănă pe călcâie, atrasă de strălucirea conductei deschise. Vreau să merg cu ei.

Pe dinafară era impasibilă, dar în interior Sam încerca să îndepărteze gândul fără succes. Se simțea ciudat să stea aici și să-și trimită oamenii prin Poarta Stelară misiune după misiune, să stea aici și să privească și să se întrebe cu ce se vor confrunta. Carter nu era străină de povara comandamentului, dar îndatoririle ei o aduseseră întotdeauna acolo. Atlantis a fost prima dată când s-a trezit cu responsabilitatea de a rămâne în urmă și, cu fiecare zi care trecea în acest rol, avea un nou respect pentru Hammond, O'Neill și Landry, foștii ei comandanți; ofițeri care făcuseră ce făcea ea acum, trimițând bărbați și femei în necunoscut, sperând în tăcere că fiecare ordin pe care îl dădeau era cel corect.

Lorne a fost ultimul care a pășit spre poartă și s-a oprit în prag, uitându-se la ea. A dat un semn scurt din cap, iar Carter i l-a întors.

"Adu-ne oamenii acasă, maiorule", i-a spus ea.

"Puteți conta pe asta, colonele.".