STARGATE ATLANTIS Oglindă Oglindă

Recenzii ale cititorilor

Cartea este un sac mixt pentru cititori, cu mulți lăudând povestea sa captivantă și dezvoltarea personajelor, în special pentru fanii Stargate Atlantis. Cu toate acestea, se luptă cu narațiuni confuze, probleme de editare și inconsecvență cu trăsăturile de caracter stabilite, ceea ce duce la un răspuns variat în rândul cititorilor.

⬤ Poveste captivantă
⬤ dezvoltare excelentă a personajelor, fidelă serialului
⬤ perspective multiple
⬤ ritm rapid
⬤ plăcută pentru fanii Stargate Atlantis
⬤ premisă amuzantă
⬤ lectură distractivă.

⬤ Intriga confuză la început
⬤ prea multe răsturnări de situație și linii temporale
⬤ diverse greșeli de tipar și de editare
⬤ inconsecvență cu trăsăturile personajelor
⬤ unii cititori au considerat-o plictisitoare sau lentă.

(pe baza a 43 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

STARGATE ATLANTIS Mirror Mirror

Conținutul cărții:

Prea frumos ca să fie adevărat...

Când un străvechi prodigios oferă expediției Atlantis Charybdis - un dispozitiv capabil să elimine Wraith - este o ofertă pe care nu o pot refuza. Dar experimentul eșuează dezastruos, amenințând să destrame țesătura galaxiei Pegasus - și întregul univers de dincolo de ea.

Echipa doctorului Weir se trezește prinsă și singură în versiuni foarte diferite ale Atlantidei, fiecare luptând pentru viața și sănătatea lor mentală într-o galaxie care se destramă. Pe măsură ce teribilul adevăr începe să se adâncească, ei își dau seama că trebuie să repare răul provocat de Charybdis cât încă mai pot.

Pornind într-o încercare disperată de a scăpa de încurcătura înnebunitoare de realități, fiecare încearcă să se întoarcă în propria Atlantidă înainte de a fi prea târziu. Dar singurul lucru care le stă în cale sunt ei înșiși...

Oglindă, oglindă.

Charybdis -4441.

Nu înțelegea de ce poarta aceea funcționase, când nenumărate altele refuzaseră de nenumărate ori să coopereze. Poate un fel de eroare inversă, dar nu avea de gând să-și pună norocul la îndoială. Când a ieșit din poartă, a avut un scurt moment de extaz, crezând că în sfârșit ajunsese acasă.

Acasă.

Când începuse să se gândească la Atlantis ca la casa lui?

De când a pus piciorul în ea, foarte probabil. Se simțea bine într-un fel în care nimic și nicăieri altundeva nu se mai simțise de mult timp. Fiecare membru al expediției avusese voie să aducă un obiect personal. El adusese un exemplar la mâna a doua din Război și pace de Tolstoi, care probabil spunea tot ce era de spus despre legăturile sale emoționale cu Pământul.

Atlantis fusese un nou început și o familie.

John se gândea că ar fi trebuit să știe mai bine decât să îi pese. Fusese destul de mulțumit în acea bulă în care soarta putea fi decisă doar prin aruncarea unei monede unitare, pentru că refuzase să îi pese. Răul lui pentru că a permis ca bula să se spargă. Răzbunarea era o nenorocire.

Atlantida pe care o cunoscuse dispăruse. Conform tradiției umane consacrate, deveniseră prea curioși, prea încrezuți, prea lacomi. Rezultatul fusese distrugerea totală. Nu doar a Atlantidei, iar el nu înțelesese niciodată de ce supraviețuise. Poate că fusese o pedeapsă. El ar fi putut opri asta. Rodney McKay, dintre toți oamenii, îndemnase la precauție...