STARGATE SG-1 Do No Harm

Recenzii ale cititorilor

În general, „Do No Harm” este bine primit de fanii Stargate SG-1 pentru dezvoltarea puternică a personajelor și pentru intriga captivantă, deși unii cititori l-au găsit uneori lent și au observat defecte în coerența personajelor. Romanul o prezintă pe Dr. Janet Fraiser în mod proeminent și explorează mizele emoționale cu care se confruntă echipa SG-1 în timpul unei crize care implică o molimă. În timp ce unii apreciază profunzimea și ritmul, alții critică aspecte precum repetitivitatea și artificiile percepute ale personajelor.

⬤ Intriga intrigantă care surprinde esența seriei SG-1
⬤ dezvoltarea puternică a personajelor, în special pentru Dr. Janet Fraiser
⬤ implicarea emoțională care îi face pe cititori să se simtă investiți în personaje
⬤ legături bine executate cu cronologia seriei
⬤ în general bine scrisă.

⬤ Probleme de ritm, în special la început, care dau senzația de lentoare
⬤ unele personaje pot părea prea perfecte sau inconsecvente
⬤ repetitivitatea frazelor subminează calitatea scriiturii
⬤ câteva cazuri de dispozitive de complot inventate sau clișeizate
⬤ unii cititori au considerat că mizele emoționale erau exagerate și distrageau atenția.

(pe baza a 41 recenzii ale cititorilor)

Conținutul cărții:

Timpul morții...

Comandamentul Stargate este în criză - prea multe echipe rănite, prea mulți morți. Tensiunile sunt la cote înalte și, cu presiunea de a obține rezultate tangibile din ce în ce mai mari, generalul Hammond este nevoit să apeleze la echipa de intervenție a Pentagonului pentru a astupa găurile.

Dar ajutorul are prețul său. Când liderul echipei, colonelul Dave Dixon, sosește la Comandamentul Stargate, aduce cu el loialități care se împletesc periculos cu un trecut pe care colonelul Jack O'Neill ar prefera să-l uite. Desemnat ca observator al SG-1, ostilitatea dintre cei doi bărbați escaladează pe măsură ce misiunea vitală a echipei de a asigura drepturi miniere profitabile se transformă într-un coșmar.

Doar Dr. Janet Fraiser poate spera să salveze viețile celor din SG-1 - asta dacă Dave Dixon și Jack O'Neill nu se omoară mai întâi unul pe celălalt...

Do No Harm.

Daniel se holbă la Dixon, cu brațele încrucișate sfidător. "Nu-mi pasă ce a spus Fraiser. Fraiser nu e aici și nu e ofițerul meu superior. Nici tu nu ești ofițerul meu superior, Dave. Îți spun, categoric, că nu o lăsăm pe biata fată singură acolo peste noapte, în timp ce e bolnavă și suferă."

Dincolo de ușa deschisă a refugiului, soarele apunea, cerul Adjoan trecând de la albastru la roz. În curând avea să se întunece și, chiar dacă avea să se certe cu Dixon până îi cădea limba, nu avea de gând să lase un protocol medical stupid să îl împiedice să facă ceea ce era corect.

"Ai lăsa unul dintre oamenii tăi acolo? " a continuat el. "Nu. Deci, dacă sugerezi că Lotar este cumva un cetățean de mâna a doua pentru că nu este de pe Pământ, atunci -".

"Whoah, whoah, calmează-te", a spus Dixon, cu o mușcătură în voce. "Am spus eu asta? Am spus că aducerea unei alte persoane bolnave aici ar putea crește șansele noastre, ale tale și ale mele, de a ne molipsi de ceea ce se întâmplă. Pentru că noi nu suntem încă bolnavi și aș vrea să rămână așa.".

"Oh, pentru numele lui Dumnezeu", a strigat el. "Suntem deja expuși.".