Știința armonicii în Grecia clasică

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o incursiune profundă în intersecția dintre matematică, filosofia naturală și teoria muzicii în Grecia antică. Ea explorează concepte complexe precum armonica, natura intervalelor muzicale și implicațiile filosofice ale muzicii, în special prin intermediul lucrărilor unor personalități precum Aristoxenus. Deși este lăudată pentru profunzimea sa academică și sinteza originală a ideilor, cartea prezintă, de asemenea, provocări pentru cititorii nefamiliarizați cu terminologia muzicală.

Material bogat pentru istorici, abordare originală și sintetică a cunoașterii antice, abordează probleme fundamentale în teoria muzicii, destinată să devină un clasic.

Poate fi o provocare pentru cititorii care nu au cunoștințe de muzică, lipsesc definițiile termenilor muzicali care ar putea spori accesibilitatea.

(pe baza a 2 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Science of Harmonics in Classical Greece

Conținutul cărții:

Știința străveche a armonicii studiază aranjamentele de sunete înalte care stau la baza melodiei muzicale și principiile care le guvernează.

A fost cea mai importantă ramură a teoriei muzicale grecești, studiată de filosofi, matematicieni și astronomi, precum și de specialiști în muzică. Această carte din 2007 examinează dezvoltarea sa în perioada în care s-au stabilit ideile sale centrale și școlile de gândire rivale, punând bazele speculațiilor din antichitatea târzie, Evul Mediu și Renaștere.

Ea se concentrează în special pe metodele și scopurile teoreticienilor și pe controversele pe care le-au provocat diferitele lor abordări ale subiectului. De asemenea, caută să localizeze disciplina în mediul cultural mai larg al perioadei și investighează, uneori cu rezultate surprinzătoare, modul în care activitatea teoreticienilor se bazează pe cea a filosofilor și a altor intelectuali și, în unele cazuri, o influențează.