Stop. Poliția de Stat.: Perspectiva unui câine de drum

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o privire autentică și curajoasă asupra experiențelor unui polițist de stat, surprinzând atât momentele umoristice, cât și cele grave din cariera autorului. În timp ce mulți cititori apreciază povestirea sinceră și crudă, unii critică blasfemia excesivă și lipsa de rafinament a scrierii.

⬤ Povestiri crude și autentice
⬤ descrierea onestă a experiențelor în aplicarea legii
⬤ relatări amuzante
⬤ oferă o privire personală și emoționantă asupra vieții unui polițist de stat
⬤ captivant și ușor de relaționat pentru cei familiarizați cu această profesie.

⬤ Folosirea excesivă a înjurăturilor, pe care unii cititori o consideră deranjantă
⬤ editare slabă sau secțiuni needitate, care diminuează experiența de lectură
⬤ tratarea controversată a anumitor subiecte, cum ar fi respectul față de femei și umorul polițistului, care ar putea să nu rezoneze cu toate audiențele.

(pe baza a 11 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Stop. State Police.: A Road Dog's Perspective

Conținutul cărții:

Abia ieșisem din armată când mama mi-a arătat un articol de ziar care spunea: "Michigan are nevoie de polițiști". Ce naiba, am început procesul riguros de aplicare și mi s-a oferit un post la academie la prima încercare.

Mulți alții încearcă de mai multe ori să fie acceptați, alții niciodată! A fi un tânăr polițist la mijlocul anilor '90 a fost o plăcere. Am fost instruiți de cei mai buni și ni s-a spus să mergem pe șosea pentru a lovi cu piciorul și a lua nume. Nu la fel de mult la sfârșitul carierei mele de 23 de ani.

O să vă povestesc prin extrase și din perspectiva mea despre momentele bune și unele mai puțin bune în care am fost Road Dog și Motor Man în cadrul MSP Motor Unit pentru cea mai mare parte a carierei mele. Semnul de pe capotă "Stop State Police" este unic pentru Poliția de Stat din Michigan, a însemnat foarte mult pentru noi, polițiștii rutieri, iar acum nu mai are niciun rost! M-am născut într-un spital din Grosse Pointe la apogeul războiului din Vietnam și am crescut în sudul Detroitului, ca în cântecul Journey "Don't Stop Believing", până când părinții mei au divorțat când aveam 5 ani. Mama ne-a crescut pe cei patru copii, inclusiv pe fratele meu mai mare, Donny, care suferea de distrofie musculară.

A avut curajul să aibă două slujbe și să se bazeze pe bonuri de masă pentru a ne crește. M-am înrolat în armata americană la 17 ani, devenind controlor de trafic aerian. Am urmat cursurile Colegiului Comunitar Macomb, apoi m-am transferat la Universitatea Western Michigan, obținând o licență în aviație.

Am intrat în serviciul activ al armatei pilotând elicoptere OH-58 în calitate de Aero-Scout în cadrul 3/17 Cavalerie. Am părăsit armata și am fost acceptat în Poliția Statului Michigan, servind cetățenii timp de 23 de ani ca Road Dog.