Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea lui N.J. Habraken este considerată esențială pentru înțelegerea designului arhitectural contemporan, cu perspective valoroase asupra structurii mediilor obișnuite, dar a primit recenzii mixte cu privire la profunzimea și originalitatea sa.
Avantaje:Esențială pentru înțelegerea și practica arhitecturală, lecții pătrunzătoare despre proiectarea durabilă, bine produsă și ilustrată, o introducere excelentă pentru noii veniți la lucrările lui Habraken.
Dezavantaje:Unii au considerat-o neriguroasă și dezamăgitoare, lipsită de cercetări formale care să susțină observațiile, o mare parte din conținut fiind reluat din lucrările anterioare.
(pe baza a 6 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
The Structure of the Ordinary: Form and Control in the Built Environment
Conținutul cărții:
Manifestul mult-așteptat al influentului arhitect olandez privind mediul cotidian ca primul și cel mai bun teren pentru stabilirea semnificației și coerenței arhitecturii.
Potrivit lui N. J. Habraken, interacțiunea intimă și neîncetată dintre oameni și formele pe care le locuiesc definește în mod unic mediul construit. The Structure of the Ordinary, punctul culminant al deceniilor de observare a mediului și de cercetare a designului, este o recunoaștere și o analiză a mediului cotidian ca izvor al designului urban și al arhitecturii formale. Argumentul central al autorului este că mediul construit este organizat în mod universal de ordinele formei, locului și înțelegerii. Aceste trei principii fundamentale, interconectate, corespund aproximativ domeniilor fizic, biologic și social.
Din punct de vedere istoric, mediul "obișnuit" a fost fundalul pe care arhitecții au construit "extraordinarul". Bazându-se pe exemple ample din situri arheologice și contemporane din întreaga lume, autorul ilustrează schimbările recente profunde în structura mediului cotidian. Un efect al acestor transformări, susține Habraken, a fost pierderea înțelegerii comune implicite care le permitea anterior arhitecților să îmbunătățească formal și să inoveze, menținând în același timp coerența mediului. În consecință, arhitecții trebuie să întreprindă acum un studiu al mediului obișnuit ca teren comun fertil în care se înrădăcinează crearea de forme și locuri. Concentrându-se asupra mediului construit ca entitate autonomă, distinctă de societățile și mediile naturale care îl creează împreună, această carte pune bazele unui nou dialog privind metodologia și pedagogia, în sprijinul unei abordări mai informate a intervenției profesionale.
